Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Scrisoare deschisă către clasa politică…

Scrisoare deschisă către clasa politică din R. Moldova

Dragă politician moldovean,

Te salut de la nord, de la Marea Baltică, unde e frig şi bate un vânt aspru, dar totuşi e mai cald şi mai stabil decât acasă. Îţi scriu să văd ce mai faci, ce dificultăţi înfrunţi şi ce succese ai. Şi deşi cunosc răspunsul la toate întrebările care mă macină, mă întreb cum explici Tu ceea ce se petrece acasă? Să ştii că mă întreb adesea cum vă simţiţi voi acolo sus, ştiind că un popor întreg v-a ales şi v-a acordat încredere, iar acum tot acest popor părăseşte ţara într-un ritm alarmant de cca. 106 oameni/zi. Oare chiar vouă nu vă pasă de acest exod, de ţara în care v-aţi născut, aţi crescut şi v-aţi petrecut două treimi din viaţă? Chiar nu aveţi niciun pic de mândrie şi nu vă simţiţi ruşinaţi în faţa comunităţii internaţionale, când aflaţi din datele statistice că Moldova este cel mai sărac stat din Europa, în care peste 30% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei? Chiar nu vă doare faptul că suntem o ţară cu un salariu net mediu mizer de 198 euro/lună, că la nivelul internaţional al transparenţei (inversul corupţiei) suntem clasaţi pe ruşinosul loc 103 din cele 168 de ţări, corupţia fiind precum un cancer ce s-a extins asupra întregii societăţi? Şi să ştiţi că m-aş întoarce cu plăcere acasă, dacă aş avea siguranţa că ne apucăm de treabă şi schimbăm lucrurile radical, în ciuda tuturor statisticilor.

Eu înţeleg că doriţi să trăiţi în lux şi confort, şi e firesc acest lucru pentru orice om. Dar adevărul e că, deşi vă construiţi cele mai luxoase case şi vă plimbaţi în S-class-uri şi Cayenne-uri de ultimă generaţie, cumpărate tot din bani care nu vă aparţin, tot voi, aleşii poporului, continuaţi să trăiţi în sărăcie, mizerie şi o ţară gri. Şi la drept vorbind, am ajuns să nu vă mai învinuiesc crunt şi nici să vă detest precum o făceam până adineauri – acum vă compătimesc doar, pentru aceeaşi viaţă mediocră şi plină de incertitudini pe care o trăiţi. Pentru faptul că aţi crescut într-un sistem infect, putred până la os, şi acum pur şi simplu nu ştiţi că lucrurile pot fi şi altfel. Că poţi trăi într-o societate în care statul funcţionează pentru cetăţean şi nu invers, în care omul nu are scopul primordial de a supravieţui, ci de a se cultiva, educa şi a lăsa ca rezultat VALORI pentru generaţiile care vin. Că adevăratele lucruri de valoare nu sunt casele şi automobilele de lux, ci potenţialul uman al ţării, un sistem educaţional pus bine pe roate, un sistem medical cu fundament solid, un mediu de afaceri sigur şi, nu în ultimul rând, o agricultură în care pământurile unice nu stau pârloagă, într-o ţară agrară ce importă fructe şi legume de peste hotare. Chiar nu vă doriţi să fiţi prima clasă politică, prima generaţie de lideri care să rămână în istoria Moldovei ca cei care au ridicat ţara din brânci şi au scris ei înşişi istorie? Şi vă rog, încetaţi a mai scanda numele UE în contextul Moldovei, e pur şi simplu ridicol. Ceea ce faceţi voi nu are nicio tangenţă cu valorile europene, când 12,5% din PIB-ul ţării se fură şi niciun organ responsabil nu face nimic, când dreptul de vot, garantat cetăţeanului prin Constituţie, este încălcat, nemaivorbind de cele peste 40% din cetăţenii apţi de muncă şi capabili să facă o diferenţă, dar care contribuie la bunăstarea altor ţări. De ce nu puneţi problema ridicării ţării din interior? Avem un popor muncitor, care a ridicat oraşe întregi în ţări străine. Cu aşa potenţial, indubitabil, am putea schimba lucrurile, pentru că, până la urmă, a porni acest mecanism social al ordinii într-o ţară mică ca Moldova nu este o sarcină complexă. Au făcut-o anterior alţii, de ce nu o putem face şi noi? Chiar vă simţiţi bine într-o societate divizată, dominată de antipatie, ură şi agresiune? De ce germanii sau suedezii se pot organiza, şi noi nu? Cu ce le suntem inferiori, în contextul în care suntem aceleaşi fiinţe umane, cu acelaşi potenţial şi capacităţi cognitive? Probabil că întrebările mele vă vor face să râdeţi, şi e chiar şi mai probabil că nici nu veţi citi această scrisoare, dar adevărul e că, odată ajunşi în ultimul ceas, nu veţi lua nimic cu voi. Şi ceea ce puteţi lăsa e o bună amintire şi o societate mai bună decât cea în care v-aţi născut. Dar iarăşi devin sceptic: de ce ar conta dacă numele vostru va rămâne sau va dispărea în cenuşa istoriei, când luxul de moment şi Cayenne-ul din parcare sunt mult mai importante?!

Mihai Balanici, Germania