Câteva trasee naționale vor fi reparate până la sfârșitul lunii noiembrie. Iată care sunt acestea

8
Foto: Photo Credit: instagram.com/pirogmatilda/

În cadrul unei ședințe în prezența conducerii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, dar și de către directorul general interimar al Î.S. ”Administrația de Stat a Drumurilor” Veaceslav Teleman, dar și reprezentanții inginerilor supervizori, au fost semnate Planurile de măsuri concrete care au drept scop accelerarea tempoului și finalizarea lucrărilor de reabilitare a următoarelor drumuri naționale

•R1 Chişinău – Ungheni – Sculeni, sector km 6+446-km 24+050;

•R1 Chişinău – Ungheni – Sculeni, sector km 74+177 – km 96+200;

•R33 Hînceşti – Lăpuşna – M1, sector km 0+000 – km 37+200m până în data de 30.11.2017.

Drumul R1 Chișinău – Ungheni pe porțiunea km 6-24 și km 74-96 dar și traseul R33 Hâncești – Lăpușna – M1, vor fi finalizate până în data de 30 noiembrie 2017. Asigurările au fost date de către vicedirectorul companiei „Evrascon”.

În urma semnării acestui plan, MTID, ASD și reprezentanții inginerului vor monitoriza respectarea angajamentelor asumate. În cazul în care obligațiunile asumate de contractor nu vor fi respectate, va fi reziliat contractul și va fi încasată contravaloarea garanției bancare de bună execuție.  O astfel de abordare a fost aplicată de către Ministerul Transporturilor și cu referire la compania cehă OHL, cu care a fost semnat un plan de măsuri similar, care dacă va fi respectat garantează finalizarea lucrărilor de reabilitare a drumului de ocolire a orașului Ungheni până în data de 31 octombrie 2017.

Următoarea companie cu care se va negocia un plan de măsuri concrete pentru remedierea întârzierilor și finalizarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor naționale este compania portugheză MSF, care reabilitează drumul național R14, Bălți-Sărăteni.

Finanțarea drumului naționale R1 Chişinău – Ungheni – Sculeni, sector km 6+446m – km 24+050m, are loc din mijloacele împrumutului acordat de BEI, iar finanțarea tronsoanelor R1 Chişinău – Ungheni – Sculeni, sector km 74+177 – km 96+200m și  a drumului R33 Hînceşti – Lăpuşna – M1, sector km 0+000 – km 37+200m are loc din mijloacele împrumutului acordat Republicii Moldova de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

La începerea sezonului de construcție 2017, Reprezentanții Ministerului împreună cu reprezentanții Inginerului și Contractorului vor organiza vizite în teritoriu pentru controlul gradului de implementare a proiectelor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente