UE laudă beneficiile economice reciproce ale Acordului de Liber Schimb cu Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Uniunea Europeană (UE) a lăudat joi beneficiile economice „pentru ambele părți” ale Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător parte a Acordului de Asociere semnat cu Republica Moldova în 2014 și „pus sub amenințare de noul președinte prorus de la Chișinău”, notează joi AFP.

Importurile europene din Republica Moldova au crescut cu 5% în 2015, iar valoarea exporturilor agricole din Republica Moldova spre UE a crescut „și mai mult”, cu 9% în 2015, a subliniat Comisia Europeană într-un comunicat.

Acordul de Asociere semnat în iunie 2014, care cuprinde o importantă parte privind liberul schimb de bunuri și servicii, „este aplicat cu rezultate pozitive pentru cele două părți”, adaugă comunicatul semnat de purtătoarea de cuvânt Maja Kocijancic, potrivit Agerpres.

UE este principalul partener economic al Republicii Moldova, absorbind circa 62% dintre exporturile sale, devansând astfel Rusia (12%) și Belarus (6,7%), potrivit cifrelor executivului european.

Marți, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a evocat la Moscova intenția sa de a renegocia începând cu luna februarie acest acord, menit să întărească apropierea dintre europeni și această mică țară cu 3,5 milioane de locuitori, situată între România și Ucraina, potrivit AFP.

„Nu exclud ca după următoarele alegeri legislative (…) acest acord să fie anulat”, a declarat Dodon în fața presei de la Moscova, după ce a fost primit de omologul său rus Vladimir Putin, în prima sa vizită oficială într-o țară străină.

Pentru Bruxelles, Acordul de Asociere „este fundamentul principal al relațiilor bilaterale UE-Republica Moldova și oferă un cadru juridic pentru legăturile noastre politice și comerciale”.

„Contactele noastre cu autoritățile Republicii Moldova sunt dedicate continuării succesului acestui acord în beneficiul cetățenilor moldoveni” și „suntem nerăbdători să-l primim pe președintele Dodon la Bruxelles în viitorul apropiat”, a subliniat Maja Kocijancic.

Dodon a anunțat că se va duce la Bruxelles „la începutul lui februarie” pentru a discuta cu omologii săi europeni și în special „pentru a le arăta cifre” care ar demonstra eșecul Acordului cu UE.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...