Spre acest spaţiu economic, format din Rusia, Belarus, Kazahstan, Kîrgî​stan şi Ar­me­nia, a sugerat liderul pro­rus al Republicii Moldova Igor Dodon că îşi va orienta ţara renunţând la tratatul de comerţ liber cu UE.În doi ani de la înfiinţarea UEE, în afară poate de relaţiile dintre Belarus şi Kazahstan şi dintre Rusia şi Kîrg​îstan, celelalte relaţii bilaterale fie sau răcit, fie s-au deteriorat, după cum remarcă revista The Diplomat. Presiunile Moscovei pentru orice, de la crearea unei monede comune la introducerea unui paşaport comun, irită pe toată lumea, mai ales pe liderii din Kazahstan. Crearea UEE a coincis cu neînţelegeri între statele membre mai mari ca oricând după destrămarea URSS. Spre exemplu, Armenia este nemulţumită că nu este sprijinită în conflictul cu Azerbaidjan. Kazahstan şi Rusia s-au angajat într-un război comercial nu cu mult după ce UEE a luat fiinţă. Relaţiile dintre Belarus şi Rusia sunt în continuă destrămare. Între cele două state există un conflict legat de energie. Iar între Kîrgîzstan şi Belarus există neînţelegeri de ordin politic.

Un obstacol pentru dezvoltarea uniunii şi a intereselor Rusiei în aceasta a început să devină şi China cu proiectul de extindere comercială Noul Drum al Mătăsii. Cel mai recent summit al UEE nu a reuşit să-i adune împreună pe toţi şefii statelor membre. „Toată lumea este nemulţumită“, după cum a con­cluzionat publicaţia rusească Gazeta.

Problemele pe care le are UEE reflectă dificultăţile prin care trece fiecare dintre statele membre. Rusia, o oligarhie dependentă de exporturile de energie, mai ales către Uniunea Europeană, îşi revine cu greu dintr-o recesiune severă şi este încă trasă în jos de sancţiunile economice şi financiare aplicate de Occident după anexarea unei părţi din teritoriul Ucrainei. 

Kazahstan are al treilea ministru al economiei în mai puţin de un an. Schimbarea a fost cauzată de un scandal de corupţie de proporţii. Ancheta care a urmat a atins şi administraţia prezidenţială. Această economie, dependentă puternic de exporturile de materii prime, în special hidrocarburi, a crescut cu 0,4% în primele trei trimestre din 2016, potrivit statisticilor oficiale. Guvernul susţine că PIB-ul s-a majorat anul trecut cu 1%, aşa cum a plănuit. În 2016 preţurile materiilor prime şi-au revenit pe pieţele internaţionale după scăderi accentuate provocate de supraproducţie, de supracapacitate şi de încetinirea economiei Chinei.

Guvernul promite să reformeze economia şi şi-a propus să deruleze un vast program de privatizări. Acesta presupune ca 20% sau mai mult din acţiunile celor mai mari companii naţionale să fie vândute până în 2020 prin IPO-uri, potrivit presei din Ka­zahstan. Companiile în cauză sunt KazMunayGas, Kazatomprom, Samruk-Energy, Kazpost şi Air Astana. Aşa cum a remarcat guvernul, în această ţară nivelul implicării executivului în economie este de 60%. Scopul guvernului este de a reduce acest nivel la 15%, standardul OCDE. În perioada 2017-2018 vor fi privatizate Kazatom­prom, Kazpost şi Samruk-Energy. Întregul program, iniţiat în 2014, include 783 de companii mari şi mici. Revista Foreign Affairs notează că în Kazahstan nu există alegeri libere, libertatea de exprimare este limitată, iar guvernul atacă adesea drepturile omului. Actualul preşedinte, Nursultan Nazar­baiev, este în funcţie din 1991. În perioada 1984-1989 el a fost premier.

Preşedintele Belarusului Aleksandr Lukaşenko îşi ocupă funcţia „doar“ din 1994. „Ultimul dictator al Europei“, după cum este poreclit Lukaşenko, nici măcar nu ascunde că îşi conduce ţara într-o manieră autoritară. În Belarusul serviciului de securitate încă i se mai spune KGB, iar oamenii încă mai lucrează în CAP-uri. Ca şi în Kazahstan, nici în Belarus nu se acordă importanţă prea mare respectării drepturilor omului. 

Cu economia îndreptându-se spre o scădere de -0,5% în 2017 (potrivit estimărilor Băncii Mondiale), guvernul lucrează la planuri pentru deschiderea ţării pentru... turişti, notează The Washington Post. Rusia joacă un rol important în această schimbare. Mica economie bielorusă depinde de mult timp aproape în totalitate de comerţul cu Rusia. Iar cum economia rusească a fost paralizată în ultimii ani, Minskul a fost forţat să caute afaceri în alte părţi. Loc de creştere are doar turismul. Apoi, relaţiile dintre Minsk şi Moscova s-au tensionat după ce Rusia a invadat Ucraina, Belarusul căutând mai multă independenţă de teamă că va fi următoarea ţintă a armatei ruse. Renunţarea la vize pentru turişti ar putea fi un pas mic spre o deschidere mai mare către Europa şi SUA.

Anul 2016 a lăsat Belarusul cu o problemă economică serioasă: o dispută nerezolvată cu Rusia legată de energie, scrie Belarus Digest. La începutul acestui an ziarul rusesc Kommersant atenţiona că Moscova va reduce livrările de petrol către Belarus de la 4,5 milioane de tone la 4 milioane de tone în primul trimestru. Prin această manevră Rusia ar vrea să forţeze Minskul să-şi plătească datoriile de 425 de milioane de dolari rezultate din importul de gaze naturale (Minskul a decis unilateral să plătească un preţ mai mic din cauza reducerilor preţurilor pe pieţele internaţionale). Foarte rapid Belarusul a anunţat descoperirea unui nou zăcământ petrolifer pe teritoriul său. Propriile rezerve permit doar o producţie de 1,6 milioane de tone anual, în timp ce mica economie are nevoie de mult mai mult pentru a-şi ţine în funcţiune rafinăriile. Produsele din petrol reprezintă principalele exporturi. Procesarea petrolului rusesc şi exportarea produselor rafinate au garantat stabilitate economică pentru Lukasenko timp de aproape două decenii. Era Putin a adus tensiuni cu Rusia, ceea ce a forţat Belarusul să caute alte surse de ţiţei. A importat inclusiv de la Azerbaidjan şi Venezuela.

În 2016, presa rusească a atacat Belarusul acuzându-l că îşi întoarce faţa către Occident şi de belarusificare. Autorităţile interzic adesea importurile de alimente din Belarus din diferite motive.

În septembrie, noul premier al Armeniei descria starea economiei ţării sale ca dezastruoasă. Economiştii vorbesc de un posibil default dacă creşterea PIB-ului nu ajunge la cel puţin 7-8%. Anul trecut economia a stagnat, potrivit Azer News. Singurul sector economic înfloritor este piaţa neagră. Afacerile mici şi medii sunt condamnate la moarte de taxele mari  sau de corupţie. Fabricile care au supravieţuit corupţiei sunt în maâinile străinilor. Un sfert dintre cei născuţi în Armenia trăiesc acum în străinătate, iar ritmul migraţiei este alarmant. Estimările arată că economia ar putea creşte cu 3% anul acesta dacă economia rusească avansează cu 1%. Transferurile de bani din Rusia în Armenia au totalizat 727,7 milioane de dolari în perioada ianuarie-septembrie 2016 şi au reprezentat 60% din remiterile din străinătate.

Kîrgîzstan o duce mai bine din punctul de vedere al creşterii economice, cu un avans de 3,2% în perioada ianuarie-noiembrie 2016. În primul semestru scăzuse cu 2,3%, ceea ce subliniză vulnerabilitatea acestei ţări, destul de liberale şi deschise, la şocurile externe. Economia este dependentă de o mină de aur, care participă cu 10% la PIB, şi de remiterile muncitorilor din străinătate, echivalente cu 30% din PIB în 2011-2015. O altă problemă a economiei de 6,6 miliarde de dolari (2015, potrivit datelor Băncii Mondiale) este datoria mare, echivalentă cu peste 60% din PIB. Volatilitatea mare a monedei locale amplică problema datoriei. În plus, Kîrgîzstanul este cunoacut ca o ţară cu instabilitate politică şi socială. În 2010 au avut loc revolte şi o lovitură de stat. Ciocniri etnice între kîrgîzi şi uzbeci au produs haos în sudul ţării. În expansiunea sa comercială, China construieşte infrastructură de transport în Kîrgîzstan. Drumurile sunt folosite mai ales pentru exportarea cu camionul a textilelor chinezeşti. Experţii spun că economia gri reprezintă 40% din PIB. O parte semnificativă a populaţiei active (o treime sau o cincime, în funcţie de cine face extimările)  munceşte în Rusia, plătind taxe acolo şi nu în Kîrgîzstan.

Ziarului Financiar