Semnează petiția pentru amenajarea unei cameră de joacă pentru copii în penitenciarul de la Rusca

domnica1
Foto: Domnica Cemortan

Copii născuți în penitenciarul de la Rusca, cu vârsta până la 3 ani, stau în celule alături de mamele lor, fără a avea un loc de joacă pentru ei. Acesta activista civică, Domnica Cemortan, vine cu o petiție către Ministerul Justiției pentru amenajarea unei astfel de încăperi.

„În viața noastră, noi suntem cei care ne decidem calea. Uneori, tot noi ajungem să decidem pentru alții, mai ales când acei oameni sunt limitaîi în a o face. În astfel de cazuri, eu, tu, și cei care nu sunt indiferenți față de ce se întâmplă în societatea noastră, intervenim pentru a lua măsuri în limita posibilităților. Așa că astăzi, vin cu un apel către tine, din numele unor copii mici, de la nou născut până la vârsta de trei ani, de a îți cere ajutorul.

În penitenciarul de femei nr 7 Rusca, din Republica Moldova și anume în clădirea unde sunt mame și copii, nu există o cameră de joacă. Astfel, acești copii își petrec timpul fiind și ei închiși în o cameră mică, fără vreo ocupație, fără de joaca. Înțeleg, mamele își ispășesc pedeapsa fiind închise, însă copii ce vină au?! Copilul născut în sărăcie sau bogăție, pușcărie sau în drum, ARE DREPTUL din născare să aibă acces la aceleași drepturi egale pentru toți copiii. Oare nu ar trebui să progreseze și ei fizic, moral, intelectual prin activități necesare copiilor pentru dezvoltare?

Frământată de aceste gânduri, astăzi, am hotărât să lansez o petiție. Scopul acesteia este de a aduna 1000 de semnături, iar după să expediem o scrisoare oficială, unde vom atașa semnăturile adunate și vom cere Ministerului Justiției să ofere o cameră de joacă acestor copii ce locuiesc acolo, celor care o să ajungă pe viitor sau care o să se mai nască în penitenciarul Rusca.

În calitate de activist civic ce lupt pentru drepturile omului din RM, îmi asum responsabilitatea, de a mă implica activ pentru a aduce în acest spațiu de joacă copiilor jucării și cărți, poate chiar, și ceva mobilier. Știu, că în RM sunt mulți oameni cu inima mare și împreună vom putea crea copiilor de acolo un mediu de dezvoltare cât mai plăcut si prietenos!

Ei tot fac parte din viitorul țării noastre.

Nimeni nu poate decide în ce familie te naști, însă noi societatea putem contribui ca fiecare copil să aibă drepturi egale.

Haideți să oferim acestor copii un altfel de început al sorții!

#CopiiiDinPuscariaRusca” spune textul petiției.

Petiția o puteți semna aici: Bebelușii pușcăriei fără copilărie

Până la momentul scrierii știrii deja 149 persoane au semnat această petiție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente