Linkuri accesibilitate

Barack Obama avertizează împotriva unui „troc” cu sancțiunile impuse Rusiei și reducerea arsenalelor nucleare (VIDEO)


Ultima conferință de presă a președintelui american Barack Obama, Washington, 18 ianuarie 2017
Ultima conferință de presă a președintelui american Barack Obama, Washington, 18 ianuarie 2017

În ultima conferință de presă înainte de a părăsi Casa Albă, președintele american Barack Obama a declarat între altele că ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei pentru anexarea abuzivă a peninsulei Crimeea nu ar trebui legate de eventuale negocieri privind reducerea arsenalelor nucleare. Un sfat care comentează indirect recentul interviu oferit de președintele ales Donald Trump în care acesta sugera un posibil „troc” cu sancțiuni și reducerea armelor nucleare.

Președintele Barack Obama - ultima conferință de presă la Casa Albă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:45 0:00

Obama a insistat că sancțiunile ar trebui ridicate numai în momentul în care Moscova își schimbă strategia în Ucraina. „Este important ca Statele Unite să apere principiul că țările mari nu pot, după plac, invada și intimida țări mai mici”, a mai declarat Obama în conferința de presă.

Obama a mai spus că după 20 ianuarie, ziua inaugurării noului președinte Donald Trump, nu se va mai amesteca în politica de zi cu zi, dar se va implica în orice chestiuni care ar putea atinge însăși funcționarea democrației.

„Includ în această categorie discriminarea sistematică, limitarea dreptului de vot, limitarea vocilor disidente sau a presei”, a spus Barack Obama.

Într-un interviu cu FoxNews, președintele ales Donald Trump a explicat, pe de altă parte, că nu este un utilizator entuziast al Twitter-ului, dar este singura lui modalitate de a comunica pentru că „presa nu este corectă când mă citează”. Relația lui Trump cu presa tradițională este tensionată, dovadă și faptul că se gândise să „mute presa din Casa Albă”. În interviul de joi cu Fox News a declarat că a renunțat la acest plan, pentru că a provocat „un scandal”, dar că va avea dreptul să aleagă jurnaliștii și organizațiile media care în viitor vor putea relata de la Casa Albă.

Președintele Obama își încheie al doilea mandat cu o cotă de popularitate apropiată de cea de care se bucura la sosirea sa în 2009.

Potrivit ultimului sondaj, realizat de CNN/ORC, 60% dintre americani aprobă prestația sa. Barack Obama figurează în topul președinților la final de mandat, în spatele lui Bill Clinton (66%, în ianuarie 2001) și Ronald Reagan (64%, în ianuarie 1989).

XS
SM
MD
LG