Asta în condiţiile în care procesul de acordare a compensaţiilor este tărăgănat intenţionat, se plâng agricultorii. Potrivit lor, regulamentul privind alocarea subvenţiilor a fost transmis la Cancelaria de Stat, acolo unde se află deja de câteva luni.
 
„Vom efectua aceste plăţi. În termen proxim, urmează să aprobăm acest regulament”, a declarat Pavel Filip, fără să precizeze însă când exact fermierii îşi vor primi banii.
 
Premierul a atacat în schimb reprezentanţii UniAgroProtect care au criticat Guvernul pentru că nu-şi respectă promisiunile, afirmând că de fapt aceştia induc în eroare agricultorii.
 
Precizăm că cele mai mari pierderi din cauza îngheţurilor le-au suferit pomicultorii din raioanele Briceni, Edineţ, Ocniţa, Donduşeni şi Râşcani, unde recolta a fost compromisă în proporţie de până la 90 la sută.
 
Potrivit fermierilor, peste şase mii de hectare de livezi din nordul ţării au fost compromise în urma îngheţurilor. Pentru fiecare hectar este prevăzută o compensaţie între trei şi cinci mii de lei.