Reacția lui Iohannis la declarațiile lui Dodon, de la Moscova: Preşedintele să acţioneze conform atribuţiilor constituţionale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele României Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că reiterează „aşteptarea României” ca noul preşedinte al Republicii Moldova să acţioneze conform atribuţiilor sale constituţionale, spunând acest lucru „inclusiv în lumina declaraţiilor sale cele mai recente”, după ce Igor Dodon a făcut declarații controversate privind actualul teritoriu al României.

„În Republica Moldova, am asistat la primele alegeri prezidenţiale directe după mult timp. Reiterez aşteptarea României ca noul preşedinte să acţioneze conform atribuţiilor sale constituţionale. O spun inclusiv în lumina declaraţiilor sale cele mai recente. Indiferent de acestea, România va continua să sprijine drumul european al Republicii Moldova”, a afirmat Iohannis, cu ocazia întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

Citeşte şi: (VIDEO) Declarația lui Dodon care va supăra Bucureștiul: O parte din România „e Ungaria”, alta „e Moldova”

Preşedintele român a afirmat că Republica Moldova are nevoie de stabilitate şi implicare „responsabilă” a tuturor factorilor politici şi instituţionali în procesul de reforme de la Chişinău. Iohannis a reiterat sprijinul României pentru parcursul european la Republicii Moldova.

„Subliniez deschiderea României, în acest context, pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, pentru continuarea proiectelor de cooperare bilaterală cu Guvernul şi autorităţile locale ale Republicii Moldova”, a spus el.

Klaus Iohannis a reamintit că, la ultima şedinţă a CSAT, a fost adoptat un Plan de Acţiune privind abordarea strategică a relaţiei României cu Republica Moldova, al cărui obiectiv este „susţinerea orientării clare, ireversibile a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană”.

„Efortul României va trebui sistematizat şi concentrat instituţional astfel încât rezultatele să fie vizibile, concrete şi palpabile pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a conchis şeful statului.

Igor Dodon a declarat marți, la Moscova, că o parte a României „este Ungaria”, iar o altă parte „este Moldova”.

În cadrul unei conferințe de presă, acesta a vorbit despre relațiile pe care Republica Moldova le are cu România, manifestându-și nemulțumirea față de tendințele unioniste de la Chișinău, dar și pentru că între cele două state nu există un tratat de frontieră.

El a pledat pentru lichidarea organizațiilor unioniste din Republica Moldova, menționând că în România „cei care au pledat pentru reunirea Moldovei istorice” au fost interziși, întrucât „o jumătate din România este Moldova, din punct de vedere istoric”.

Ulterior, el a continuat ideea, dând și exemplul Transilvaniei.

„În România acele organizații care promovează ideea că o parte a României este Ungaria, deoarece Transilvania, o altă parte este Moldova, aceste organizații au fost interzise. De ce la voi asta nu se poate, dar la noi e posibil?”, a menționat Dodon.

Președintele moldovean a primit cadou de la omologul său rus, Vladimir Putin, o hartă veche, a Moldovei Medievale. Dodon a menționat că acesta este un „cadou interesant”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...