Linkuri accesibilitate

Ce șanse au liberalii moldoveni să declanșeze suspendarea președintelui Dodon?


Probabil nici una.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:05 0:00
Link direct

Ce șanse are inițiativa Partidului Liberal de a-l suspenda din funcție pe președintele Igor Dodon din cauza felicitărilor pe care acesta le-a adresat liderului transnistrean, și prin care ar fi încălcat Constituția? Liberalilor nu le ajung 21 de voturi pentru a iniția suspendare președintelui de Parlament. Alla Ceapai s-a interesat cum au răspuns alte grupuri parlamentare apelului liberalilor de a fi ajutați.

Celelalte grupuri parlamentare tratează cu rezerve sau scepticism inițiativa liberalilor.

Principalul partid de guvernământ de la Chișinău, Partidul Democrat, a anunțat luni că așteaptă ca Partidul Liberal să-i prezinte argumentele în favoarea demersului de suspendare a președintelui Igor Dodon şi că dacă acestea vor fi suficient de convingătoare „PD ar putea semna un demers către Curtea Constituțională”, se spune într-un comunicat de presă al formațiunii conduse de Vlad Plahotniuc.

Deputatul Artur Reşetnicov care face parte din majoritatea parlamentară ne-a spus marţi că demersul liberalilor nu a fost discutat deocamdată în coaliția de guvernare:

„Sperăm să avem discuţii în cadrul majorităţii, să vedem care sunt argumentele, pentru că au trecut doar câteva săptămâni de când preşedintele a intrat în exerciţiu funcţiei şi trebuie să ne convingem că nu este prematur un astfel de demers.”

Deputaţii opoziţiei comuniste aşteaptă şi ei ca liberalii să le prezinte demersul şi argumentarea juridicp după care vor lua o decizie, ne-a spus lidera fracţiunii PCRM, Inna Şupac.

Ea a amintit că PCRM de la bun început a constestat legalitatea scrutinul prezidenţial şi rezultatele acestuia.

Inna Şupac nu exclude că în spatele acestui demers ar fi de fapt o încercare a actualei guvernări de a distrage atenţia opiniei publice de la problemele social-economice ale ţării.

„Se pare că domnul Plahotniuc şi ceilalţi utilizează marionetele, cum ar fi PL şi PSRM, în acest joc şi în această înscenare artificială de a distrage atenţia.”

Opoziţia liberal-democrată a criticat şi ea demersul liberalilor pe care îl consideră mai curând o acţiune populistă a unui partid ce se confruntă cu o gravă problemă de imagine.

Într-o manieră similară a comentat demersul liberalilor consilierul politic şi purtătorul de cuvânt al şefului statului, Ion Ceban:

„Calificăm declarațiile domnului Mihai Ghimpu drept declarații cu iz mai curând electoral decât politic. Le considerăm o tentativă de a-și reabilita raitingul politic minor.”

Comentatorul Igor Volniţchi spunea în interviul dimineţii la Europa Liberă că dorinţa liberalilor de a-şi face capital politic ar putea fi una din explicaţiile acestui demers. Igor Volniţchi nu exclude însă că procedura de suspendare a şefului statului ar putea fi totuşi declanşată dacă acest lucru va fi în interesul democraţilor:

„Nu știu dacă cu bună știință sau nu, dar liberalii au pus această bâtă invizibilă deocamdată în mâna democraților și eu cred că dacă nu vizibil, atunci cel puțin indirect ei îi vor transmite unele mesaje președintelui Dodon.”

Expertul în drept constituţional Victor Puşcaş observă că procedura de suspendare a şefului statului este foarte anevoiasă şi chiar dacă va fi iniţiată e puţin probabil să fie dusă până la capăt:

„Preşedintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcţie cu 2/3 din numărul deputaţilor aleşi. Pentru a-l suspenda din funcţie definitiv şi de a-l revoca din funcţie trebuie să fie petrecut un referendum republican şi aspra problemei să se expună nu mai puţin din 50 la sută de alegători din numărul celor înscrişi în listele electorale ceea ce e aproape imposibil. Vă amintiţi că s-a încercat şi în cazul lui Băsescu, în România. Avea 51 de capete de învinuire privind violul constituției. Nu a trecut şi nu o să treacă niciodată. Acesta este doar un moment de şantajare.”

Mai mulţi experţi găsesc similitudini cu referendumul de destituire a fostului preşedinte Trăian Băsescu fără nicio consecință juridică, doar cu risipă de resurse, inclusiv financiare, din care şi-au scos profituri politice inițiatorii demersului, dar şi liderul contestat.

Previous Next

XS
SM
MD
LG