Din Consiliul de administraţie vor face parte zece persoane, printre care femeia de afaceri Aliona Mandati, studentul Daniel Ulinici, directorul companiei StarNet, Alexandru Machedon, dar şi alţi membri ai societăţii civile. Totodată, din această echipă vor face parte doi moldoveni din diasporă.

În Consiliul de administraţie vor intra şi doi reprezentanţi ai Jurnal Trust Media - jurnalistul Val Butnaru şi avocatul postului de televiziune, Dumitru Pavel.

Potrivit Alionei Mandati, săptămâna aceasta urmează să aibă loc deja prima şedinţă.

„Am discutat cu domnul Val Butnaru şi ne vom întâlni joi într-o şedinţă pentru a planifica activitatea Consiliului de administraţie. Ne-am pus sarcina să transmitem informaţia către toţi cetăţenii, să organizăm grupuri mobile de voluntari care vor distribui pliante cu informaţii despre contul deschis. Sunt multe persoane care mă sună şi vor să-i informăm pe toţi. Echipa va urmări destinaţia acestor bani”, a declarat Aliona Mandati, pentru Jurnal.md.

Amintim că în urma numeroaselor solicitări venite din partea telespectatorilor Jurnal TV, a fost deschis un cont bancar cu destinaţia expresă „Pentru un sediu al televiziunii poporului”.

Cont MDL:
ICS JURNAL DE CHISINAU ICS
IBAN  MD 58MO2224ASV36681107100  MOBBMD22
C/F 1006600030435

Cont EURO:
IBAN: MD81MO2224ASV36683557100
ICS JURNAL DE CHISINAU PLUS SRL

ВС „MOBIASBANCA - Groupe Societe Generale” S.A.
Moldova, Chişinău, Bd. Ştefan cel Mare si Sfânt, 81A
BIC: MOBBMD22XXX

Societe Generale, Paris France
BIC: SOGEFRPPXXX

Commerzbank, Frankfurt am Main, Germany
BIC: COBADEFFXXX
 
Raiffeisen Bank International AG, Vienna, Austria
BIC: RZBAATWWXXX

Cont USD:
IBAN: MD72MO2224ASV36681797100
ICS JURNAL DE CHISINAU PLUS SRL

ВС „MOBIASBANCĂ - Groupe Societe Generale” S.A.
Moldova, Chişinău, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 81A
BIC: MOBBMD22XXX

Societe Generale, New York, USA
BIC: SOGEUS33XXX

The Bank of New York Mellon, New York, USA
BIC: IRVTUS3NXXX

Cont RUB:
IBAN: MD58MO2224ASV42034537100
ICS JURNAL DE CHISINAU PLUS SRL

ВС „MOBIASBANCA - Groupe Societe Generale” S A.,
Chişinău, Moldova, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 81A
Номер счета/Nr.contului: 30111810000000022143

ROSBANK. Москва. Россия
BIC: 044525256
Корр. счет 30101810000000000256 в ОПЕРУ Московского ГТУ Банка России
ИНН: 7730060164