Potrivit statisticilor, la sfârşitul anului trecut, exporturile de lapte şi produse lactate din Ucraina au constituit 109 mii de tone, cu 9% mai puţin faţă de anul 2015. În echivalent bănesc, exportul de produse lactate a constituit circa 158 de milioane de dolari.

În acelaşi timp, în ultimele trei luni, exportul de lapte şi frişcă a crescut de la 6,9 mii de tone până la 10,5 mii de tone. De remarcat că 50,4% din acest volum în valoare de 2,7 milioane de dolari au fost asigurate de livrările în Moldova. Circa 26,3% (1,4 milioane de dolari) revin Georgiei iar alte 8% (0,4 milioane dolari) - Libiei.

Exporturile de brânzeturi din Ucraina s-au micşorat într-un an cu 26%, până la 8,1 mii de tone. Cei mai mari cumpărători au fost Kazahstanul - 13,1 milioane de dolari (54%) şi  Moldova - 6,5 milioane de dolari (27%) .

În luna mai 2016, Guvernul Moldovei a introdus printr-o Hotărâre de Guvern restricţii la un şir de mărfuri ucrainene, inclusiv la producţia de lactate, stabilind anumite cote, a căror depăşire este impozitată cu 10-20%. 

Proiectul a fost elaborat ca urmare a solicitărilor procesatorilor de lactate şi carne de a întreprinde măsuri de protecţie a ramurii în legătură cu creşterea pe piaţă a volumului şi sortimentului de produse de origine ucraineană. Decizia a avut la bază statisticile vamale, care atestau o majorare a importurilor de lactate cu 15%, şi prevederile Acordului de comerţ liber cu CSI. Hotărârea Guvernului a fost valabilă până la 31 decembrie, 2016.