Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dodon a ajuns la Moscova.…

Dodon a ajuns la Moscova. Ce urmează să negocieze cu Putin și Rogozin

Marți, 17 ianuarie 2017, președintele  R. Moldova, Igor Dodon urmează să poarte discuții cu președintele rus, Vladimir Putin în cadrul cărora este planificată abordarea unor subiecte precum perspectivele schimburilor bilaterale comerciale și economice, precum și problemele regionale, în special, reglementarea conflictului transnistrean, a declarat serviciul de presă al Kremlinului, citat de Ria Novosti. 

Dodon se va afla în Rusia în perioada 16 – 18  ianuarie. În luna noiembrie a anului trecut, când l-a felicitat pe Dodon cu victoria obținută  la alegeri, Putin și-a exprimat intenția pentru un  dialog constructiv și colaborare activă pe dezvoltarea relațiilor moldo-ruse. Totodată, potrivit secretarului de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, Putin a acordat atenție în ajun, pregătirilor pentru negocieri. El a reamintit că la cel mai înalt nivel nu au existat discuții ruso-moldovenești de mult timp și a spus că vizita în Federația Rusă va fi prima vizită externă a Președintelui R. Moldova, subliniază aceeași sursă.

Ieri, Igor  Dodon a  postat o fotografie pe contul său de pe o rețea de socializare în care apare împreună Dmitri Rogozin. Fotografia este însoțită de comentariul lui Dodon care spune că a finisat „pregătirile pentru negocieri la cel mai înalt nivel. Totul va fi bine!”.

 

Anterior, Igor Dodon a declarat cu privire la vizita în Rusia că „va avea o agendă destul de consistentă. Pe lângă întrevederea principală cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, sunt planificate mai multe activităţi şi întrevederi. Printre acestea se numără întrevederile cu preşedintele Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienco, cu vice-preşedintele Guvernului FR, Dmitri Rogozin, cu ministrul Afacerilor Externe al FR, Serghei Lavrov, cu preşedintele Colegiului Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sarkisyan, cu Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril. De asemenea, am convenit să mă întâlnesc cu bunii mei prieteni – preşedintele Consiliului de Administrare al companiei „Gazprom”, Aleksei Miller, cu ex-ministrul Economiei al Rusiei, preşedintele Consiliului de Administrare al „Sberbank”-ului, Gherman Gref, şi cu ex-campionul mondial la şah, Anatoli Karpov”, a precizat  Dodon.

Analistul politic, Oazu Nantoi, consideră că Igor Dodon ar fi venit la putere și reprezintă acea mentalitate de sclav sovietic, care nu dorește libertatea și care nu înțelege pentru ce îi trebuie lui statul R. Moldova. „Dodon nu a făcut în perioada de după învestire decât să cânte în struna sentimentală a Moscovei: a eliminat limba română de pe site-ul Președinției, l-a demis prin decret pe „pro-NATO”-istul de la Apărare, Anatol Șalaru, i-a retras cetățenia ex-președintelui României, Traian Băsescu, a dat jos drapelul UE de la Președinție, a avertizat americanii că închide Centrul NATO la Chișinău, că va federaliza R. Moldova, după care a mers la Tighina, s-a închinat „președintelui” rmn, Vadim Krasnoselski, și l-a asigurat că nu va cere retragerea munițiilor și trupelor ruse din Transnistria.

Din componența delegației oficiale fac parte: conducătorul grupului interparlamentar de prietenie Moldova-Rusia, deputatul Parlamentului RM, Zinaida Greceanîi; Başcanul Găgăuziei, Irina Vlah; ex-prim-ministrul R. Moldova; ex-ambasadorul Moldovei în Rusia, consilierul Preşedintelui pe probleme de politică externă, deputatul Parlamentului RM, Andrei Neguţa; ex-ministrul Reintegrării, consilierul Preşedintelui pe probleme de reintegrare, Vasile Şova; consilierul Preşedintelui pe probleme politice şi purtătorul de cuvânt al Preşedintelui, Ion Ceban.