Linkuri accesibilitate

Gripa sezonieră și campaniile pro-imunizare din R. Moldova


Multe cazuri mortale ar putea fi evitate prin vaccinare dar există o anume reticiență

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:08 0:00
Link direct

Peste 700 de cazuri de gripă au fost înregistrate în Republica Moldova, dintre care mai mult de jumătate sunt în Chișinău. Doi tineri au decedat de gripă la începutul lunii ianuarie, deoarece au cerut ajutor prea târziu și nu au fost vaccinați. Au de suferit și copiii, ai căror părinți întârzie să se adreseze la medic după apariția primelor simptome. Autoritățile spun că situația e sub control, însă experții spun că e nevoie de campanii pro-imunizare. Relatează Natalia Sergheev.

Mama de copii gemeni, Otilia Gandrabur spune că pe timp de iarna are grijă sporită de alimentația familiei și mizează pe hrana sănătoasă ca să prevină virozele sezoniere. Încă nu și-a vaccinat copiii în vârstă de 7 ani împotriva gripei, dar zice că nici la școală nu s-a insistat pe asta.

„Când copiii mei se îmbolnăvesc, merg la medic, e primul lucru pe care-l fac. Avem un medic pe care-l cunoaștem demult. Deja medicul hotărăște ce facem: doar anti-virale sau și anti-biotice. Niciodată nu pun comprese copiilor mei, chiar dacă mie așa mi se făcea. În orice caz, medicina modernă nu permite chestii din astea, fiindcă pot să treacă la o stare mult mai gravă, o viroză simplă poate deveni o pneumonie care se tratează cu antibiotic, care distrug imunitatea copilului.”

Campania de imunizare împotriva gripei a demarat abia în decembrie, deși Organizația Mondială a Sănătății recomandă să înceapă în octombrie-noiembrie. Explicația autorităților e simplă - vaccinurile au ajuns cu întârziere din China. E vorba de o donație de 200 de mii de vaccinuri antigripale, făcută de Center for Vaccine Equity din Statele Unite, care a permis statului să economisească circa 14 milioane de lei. Vaccinurile sunt destinate mai ales persoanelor din grupurile de risc, printre care cei deficiențe de imunitate, insuficiență renală și hepatică etc.

La o ședință ministerială de la începutul lui decembrie, vicepremierul pe probleme sociale Gheorghe Brega s-a arătat nemulțumit de aceste tergiversări și a declarat că în cazul morții vreunui copil, Guvernul ar trebui să-și dea demisia. Șeful executivului Pavel Filip a afirmat însă că situația din acest an e cu mult mai bună decât cea din anul trecut. Vineri, o comisie specializată pe lângă Ministerul Sănătăţii a ajuns la concluzii similare, spunând că valul de gripă din acest an are o „intensitate medie”.

Totuși, experții îndeamnă la precauție. Vicedirectorul Centrului Național de Sănătate Publică și principalul virusolog al țării Constantin Spânu vine cu explicații:

„Gripa este o infecție imprevizibilă: de la forme ușoare până la forme severe, care deseori are sfârșit letal. La moment, unica metodă de profilaxie este vaccinarea. Sunt recomandate un șir de remedii populare, da, dar toate acestea sunt binevenite până a nu face boala. Boala cere a fi tratată la indicația medicului de familie, cu aplicarea remediilor anti-gripale. Celelalte remedii pot fi suplimentare.”

În ultimii doi ani, câteva zeci de persoane au fost victime ale valului de gripă sezonieră. Multe dintre aceste cazuri puteau fi evitate prin vaccinare. Reticența față de vaccinuri nu e un fenomen caracteristic doar Republicii Moldova. În România și Statele Unite deseori au loc dezbateri publice pe această temă.

Directoarea de programe de la Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate Stela Bivol:

„Virusul gripal se modifică în fiecare an. Înainte de epidemie se elaborează vaccinul valabil pentru anul ăsta, el trebuie repetat anual. Normal că e mult mai dificil să convingi populația să fie vaccinată anual, față de cei care fac două-trei vaccine pentru viață în perioada inițială. Logistic e mai dificil, la nivel personal e mai dificil să convingi că anul ăsta trebuie iarăși să merg la asistența medicală primară ca să fiu vaccinat.”

După părerea Stelei Bivol, dacă popularitatea vaccinelor va continua să scadă, există riscul să reapară unele boli de care practic s-a uitat datorită vaccinării.

Autoritățile trebuie să promoveze o amplă campanie de informare în care se vor oferi detalii atât despre beneficiile imunizării, cât și despre posibilele reacții adverse, a adăugat experta de la centrul PAS.

Previous Next

XS
SM
MD
LG