icon

Progresele înregistrate în modificarea legislaţiei privind asigurarea siguranței alimentare, discutate la Guvern

16-01-2017 13:44
1,834

Situația actuală privind alimentația copiilor şi a elevilor, precum și procesul de achiziționare a produselor alimentare în instituţiile şcolare şi preşcolare au fost principalele subiecte abordate, astăzi, în cadrul ședinței comune a Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului și a Grupului de lucru privind evaluarea situației în domeniul alimentației publice. Întrunirea a fost prezidată de viceprim-ministrul Gheorghe Brega.

 

Vicepremierul pe probleme sociale Gheorghe Brega a menţionat că lipsa delimitării clare a competenţelor, dar și dublarea de atribuții între autoritățile statului reprezintă unul din principalii factori de risc în procesul de asigurare a siguranţei produselor alimentare destinate copiilor şi elevilor.  

 

În cadrul şedinţei, viceministrul Educației, Elena Cernei, a prezentat informaţii privind procesul de elaborare a Instrucțiunii cu privire la organizarea alimentației copiilor și elevilor în instituțiile de învățământ, care are ca scop ameliorarea statutului nutriţional al copiilor. În context, reprezentanţii Ministerul Sănătății au menționat că Serviciul de Supraveghere de Stat  a Sănătății Publice monitorizează permanent problemele ce țin de nutriția copiilor în instituțiile de învățământ, precum și în tot sistemul de alimentare publică.

 

Urmare a discuțiilor și a informației prezentate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, vicepremierul pe probleme sociale a reiterat importanța conlucrării specialiștilor din diverse domenii, inclusiv la etapa de elaborare a cadrului normativ. În acest sens, Gheorghe Brega a dispus implicarea mai multor structuri în procesul de elaborare a proiectului Instrucțiunii și conlucrarea mai eficientă a ministerelor de resort în procesul de modificare a legislației privind siguranța alimentară. 

 

La şedinţă au participat membrii Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului, Avocatul Poporului, reprezentanții partenerilor de dezvoltare și ai asociațiilor obștești active în domeniile protecției copilului și a sănătății. 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30