Directorul CIA îl avertizează pe Trump să aibă grijă la ce vorbește

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Directorul în exerciţiu al CIA John Brennan l-a criticat duminică extrem de dur pe republicanul Donald Trump, cu numai cinci zile înainte să fie învestit preşedinte al Statelor Unite, l-a sfătuit să nu ierte Rusia pentru acţiunile ei recente şi l-a avertizat să fie atent ce spune, relatează Reuters.

„Spontaneitatea nu este ceva care apără interesele naționale de securitate și, de aceea, atunci când vorbește sau când reacționează, asigurați-vă că înțelege că implicațiile și impactul asupra Statelor Unite poate fi profund”, a afirmat Brennan, într-un interviu la postul Fox News.

„Nu este vorba doar despre dl Trump. Este vorba despre Statele Unite ale Americii”, a subliniat directorul CIA, comentariile sale evidențiind tensiunile ce există între președintele ales și comunitatea de informații din SUA.

Trump a acuzat săptămâna trecută serviciile de informații americane pentru scurgerea în presă a unui raport neverificat despre materiale compromițătoare pe care Rusia le-ar avea despre el. Într-un mesaj pe Twitter, miliardarul a acuzat aceste servicii de practici aducând aminte de Germania nazistă.

„Ceea ce găsesc scandalos este asimilarea comunităţii de informaţii cu Germania nazistă”, a denunţat Brennan.

„O consider o mare jignire”, a subliniat el.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...