„Mă închin pentru acel masiv suport pe care ni l-aţi acordat în aceşti şapte ani. Indiferent în ce formă va continua Jurnalul, sunt sigur, am o presimţire că de la nucleul mic care a rămas o să crească câte puţin. O să strângem mână de la mână şi Jurnal TV va reveni la ceea ce a fost până acum”, a declarat Adrian Gîţu.

Directorul Jurnal Trust Media a reiterat faptul că nu există nicio datorie pentru chiria sediului în care Jurnal TV şi-a avut activitatea în cei şapte ani de existenţă.

„Timp de şapte ani am avut relaţii normale cu proprietarul clădirii. Am fost cel mai important locatar, ocupând o pătrime din acest sediu. Când apăreau probleme, totul se soluţiona amiabil. În presă au apărut documente cu datorii de milioane. Poate par impresionante, dar pentru chiria lunară se plăteau nişte sume mari. Cineva poate să creadă că e vorba de sume pentru jumătate de an sau un an. Chiar dacă se vrea să se creadă că este un conflict comercial, este de fapt altceva. Acum nu avem nicio restanţă, poate să verifice oricine”, a menţionat Adrian Gîţu.

Amintim că începând de luni, 16 ianuarie, Jurnal TV va avea o nouă grilă de emisie. Asta deoarece proprietarul centrului de business SkyTower, unde îşi desfăşoară activitatea postul nostru de televiziune, a hotărât să rezilieze unilateral şi necondiţionat contractul de locaţiune şi a obligat Jurnal TV să părăsească sediul.