În costum de designer și cu ceas Rolex a furat diamante şi inele de 5,2 mln euro. Un bărbat, reţinut de oamenii legii

Jaf neobişnuit la Paris. Cu o zi înainte de Anul Nou, trei hoți, dintre care un român şi doi cetăţeni sârbi, au reuşit să fure dintr-un magazin de bijuterii de lux din Paris două diamnate şi două inele în valoare de 5,2 milioane de euro. Scenariul după care au acţionat cei trei pare a fi desprins dintr-un film de acţiune.

Astfel, îmbrăcat în costum de designer și cu un ceas Rolex la mână, bărbatul din Ploiesti a reușit să-i păcălească pe angajații magazinului dându-se drept evaluator care lucrează pentru un om de afaceri israelian, scrie Digi 24.ro.

Potrivit oamenior legii, angajatorii magazinului l-au dus într-o cameră separată, i-au arătat bijuteriile de care era interesat, două diamante brute și două inele, așezate într-o cutie cu bijuterii. Românul a analizat cu atenție cutia și, într-un moment de neatenție al angajaților, românul a schimbat cutia cu diamante și le-a spus angajaților că nu este interesat.

Acesta şi-a luat partea sa din pradă, un diamant și un inel, restul fiind date cetățenilor sârbi.

Ulterior, românul a reușit să vândă diamantul unui om de afaceri și ar fi câștigat peste 700.000 de euro.

În urmă cu o săptămână, acesta ar fi încercat să vândă şi inelul într-un hotel de lux din București, inel evaluat la aproape 2 milioane de euro.

Între timp, Poliția Română și DIICOT au reușit să-l prindă pe român. Românul este arestat și urmează să fie extrădat în următoarea lună.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.