Actualitate

Avertisment al Beijingului pentru Trump: Principiul unei singure Chine „nu este negociabil”

„Principiul unei singure Chine este baza politică a relațiilor chino-americane, nu este un subiect de negociere", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lu Kang.

„În lume, există o singură Chină, Taiwanul este o regiune inalienabilă a teritoriului chinez, iar guvernul Republicii Populare este singurul guvern legitim al Chinei", a insistat purtătorul de cuvânt într-un scurt comunicat.

"Îl îndemnăm (pe Donald Trump) să înțeleagă sensibilitatea extremă a problemei taiwaneze și să respecte angajamentele asumate de precedentele guverne americane (…) pentru a nu pune în pericol dezvoltarea sănătoasă și durabilă a relațiilor bilaterale", a adăugat el.

Într-un interviu acordat publicației Wall Street Journal, Donald Trump a afirmat în această săptămână că "totul se află pe masă, inclusiv politica unei singure Chine".

În același interviu, omul de afaceri și-a motivat convorbirea cu președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen (foto), reamintind că Washingtonul a vândut Taipeiului anul trecut "echipamente militare ultimul răcnet, în valoare de două miliarde de dolari".

Taiwanul este politic separat de Republica Populară Chineză de când comuniștii au preluat puterea la Beijing în 1949.

În numele "principiului unei singure Chine", Beijingul interzice însă partenerilor săi să întrețină relații diplomatice cu insula, pe care o consideră o provincie rebelă destinată să revină la patria-mamă și cu forța dacă va fi necesar.

La jumătatea lunii decembrie, Donald Trump a amenințat deja că nu mai recunoaște principiul "unei singure Chine" care a condus Washingtonul la întreruperea relațiilor diplomatice cu Taiwanul în 1979.

AGERPRES.RO

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *