Igor Dodon, criticilor săi: „ Multe flori sunt, dar puține rod în lume o să poarte”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a depus duminică,15 ianuarie, flori la bustul poetului Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 167 de ani de la nașterea poetului pe data de 15 ianuarie.

“Am depus astăzi flori la bustul  marelui poet Mihai Eminescu. Cred că trebuie să ne mândrim că avem așa personalități în istoria noastră. Fiecare trebuie să cunoască versuri de Mihai Eminescu, în primul rând „Luceafărul”, dar și „Criticilor mei” pe care o recitesc deseori în mintei”, a declarat președintele țării.

Acesta a dedicat criticilor săi două strofe din poezia „Criticilor mei” ,pentru că “sunt mulţi acum”.

“Multe flori sunt, dar putine
Rod în lume o sa poarte,
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.

E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Insirând cuvinte goale
Ce din coada au sa sune”, a declarat Igor Dodon.

Rugat de jurnalişti să recite şi o poezie din lirica marelui poet, Igor Dodon a menţionat că ” de dragoste îi spune doar soţiei sale”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.