Angela Merkel îl avertizează pe Donald Trump cu privire la tentația protecționismului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat sâmbătă în legătură cu riscul tendințelor protecționiste manifestate de președintele ales al SUA, Donald Trump, și a adus ca exemplu în acest sens criza financiară din 2008, transmit AFP și Reuters.

”Răspunsul la criza financiară nu a fost unul bazat pe izolare, ci un răspuns care s-a bazat pe cooperare, pe reguli comune de funcționare, inclusiv pentru piețele financiare”, a spus Angela Merkel într-o conferință de presă la finalul unei reuniuni a conducerii partidului său, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), desfășurată la Perl, în vestul Germaniei.

”Convingerea mea profundă este aceea că există mai multe avantaje dacă avansăm împreună decât atunci când fiecare își soluționează problemele de unul singur; sunt absolut convinsă de asta, este atitudinea mea constantă”, a indicat șefa guvernului de la Berlin.

Donald Trump a amenințat că va adopta măsuri protecționiste contra importurilor din China și Mexic și și-a atribuit deja un prim succes cu decizia concernului auto Ford de a renunța la construirea unei noi uzine în Mexic.

Întrebată când se va întâlni prima dată cu noul președinte al Statelor Unite, Angela Merkel a răspuns că acest lucru ar putea avea loc la summitul G-7 (SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Canada), care va avea loc în luna mai în insula italiană Sicilia. În luna iulie, Germania va găzdui un summit G-20.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...