Hollande lasă un testament în care avertizează despre Rusia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele francez François Hollande a lansat joi un avertisment succesorilor săi la Palatul Elysée în privința Rusiei, susținând că nu este suficient să se repete mereu că „trebuie comunicat cu Rusia” pentru rezolvarea crizelor, în special siriană și ucraineană, transmite AFP.

Președintele socialist este cu regularitate criticat de adversarii săi politici pentru poziția sa considerată prea intransigentă față de Rusia, care susține regimul lui Bashar Al-Assad. François Fillon, candidat al dreptei la alegerile prezidențiale din aprilie, vrea astfel o reorientare a relațiilor cu Moscova, dorită de asemenea de partidul de extremă-dreapta Frontul Național, scrie paginaderusia.ro.

„Nu este suficient să se repete mereu că ‘trebuie vorbit cu Rusia’, deoarece noi nu încetăm să o facem. Problemele nu dispar imediat ce vorbim despre ele, ar fi prea simplu. Nu există diplomație verbală. Există o diplomație activă. Restul e o iluzie”, a declarat șeful statului francez la o întâlnire cu diplomați.

În opinia lui François Hollande, „dialogul este esențial”, însă „trebuie să fie fără concesie în privința intereselor și principiilor noastre”.

Rusia este „un partener pentru Franța, datorită prieteniei vechi dintre popoarele noastre și intereselor comune. Au fost numeroase ocazii când m-am întâlnit cu Vladimir Putin și am vorbit despre toate crizele. Nu m-am gândit niciodată că este posibil ca Rusia să fie ocolită în încercarea de a se găsi o soluție la aceste crize”, a mai spus Hollande, oferind ca exemplu acordul privind Iranul sau conflictul din Ucraina.

Exprimându-și regretul că acordurile de la Minsk „întârzie să fie aplicate”, el a reafirmat că sancțiunile împotriva Rusiei „nu vor putea fi ridicate atât timp cât angajamentele nu vor fi respectate”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...