(VIDEO) Momente emoționante la Casa Albă: Cum l-a făcut Obama pe Biden să plângă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele în exercițiu al SUA, Barack Obama, l-a luat prin surprindere pe vicepreședintele său Joe Biden, acordându-i cea mai înaltă distincție civilă a țării, într-o ceremonie desfășurată joi la Casa Albă, relatează DPA și Reuters.

„Nu am avut nici cea mai mică idee”, a mărturisit printre lacrimi Biden, după ce Obama i-a pus la gât Medalia prezidențială a libertății.

Mai mult, medalia i-a fost acordată „cu distincție”, onoare suplimentară de care au mai beneficiat doar trei personalități, Papa Ioan Paul al II-lea, președintele Ronald Reagan și generalul Colin Powell.

Obama l-a prezentat pe Biden drept „cel mai bun vicepreședinte pe care l-a avut vreodată America”. „Este un om extraordinar, cu o carieră extraordinară în serviciul public”, a declarat Obama, elogiind atât prestația lui Biden în cadrul administrației, cât și calitățile sale personale.

Joe Biden și Barack Obama au devenit prieteni apropiați în cei opt ani petrecuți la Casa Albă, iar în cadrul ceremoniei de joi președintele în exercițiu nu a ezitat să-l numească pe Biden „fratele” său și să afirme că între ei doi s-a înfiripat o adevărată „poveste de dragoste fraternă”, utilizând termenul „bromance”. Vizibil șocat, Joe Biden s-a întors cu spatele la audiență și și-a scos batista din buzunar.

Biden a fost o figură cheie în administrația Obama, în primul rând în politica sa externă, iar în ultima vreme a promovat eforturile de finanțare a cercetărilor în domeniul cancerului, după moartea fiului său Beau din cauza unei tumori cerebrale, în 2015.

Administrația prezidențială a explicat că decizia de acordare a medaliei a avut în vedere și cariera în Senat a lui Biden, dar și felul în care a reușit să treacă peste tragedia personală: moartea primei sale soții și a fiicei sale de un an într-un accident de mașină, în 1972, cu puțin timp înainte de a deveni senator, și apoi și a fiului său Beau.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...