Comentariul vine după ce astăzi administraţia Jurnal Trust Media a anunţat reformarea postului de televiziune în legătură cu atacurile la care a fost supusă instituţia de-a lungul activităţii sale şi care s-au înteţit în ultima perioadă, culminând cu rezilierea unilaterală şi necondiţionată a contractului de locaţiune de către proprietarul în care Jurnal TV îşi are sediul de şapte ani.

„Moldova s-a transformat într-un pustiu, sate goale, oameni săraci, trişti, în schimb, avem nişte proiectoare de miraje care ne spun că suntem cei mai norocoşi. Iluziile sunt sănătoase, dacă crezi, eşti fericit. De ce ar trebui să ne revoltăm? Trăim bine, e stabilitate, miliardul se recuperează, iar moldovenii nici că nu simt criza şi corupţia în care ne-au băgat politicienii. Vocile care critică sistemul nu vor altceva decât să destabilizeze „binele” şi euforia în care trăim, or cine poate fi mai fericit decât omul care chiar crede că totul este bine şi nu contează că-n pustiu oamenii mor cu gândul că oaza e aproape”, a comentat Dinu Plângău.

„Încă un dosar lui Gonţa, lipsim postul TV7 de finanţare, luăm sediul JurnalTV şi poruncim CCA-ului să-i sancţioneze întruna şi vom începe a trăi mai bine. Doar asta toată media ,,bună” a lui Plahotniuc ne spune în fiecare zi. Luptăm cu violenţa în familie, în timp ce sute de tineri cerşesc în stradă, iar violenţa atinge cote maxime, omoruri şi sinucideri în fiecare zi şi toate astea de viaţă bună. Mărim amenzile, adoptăm legi, majorăm impozite, moldovenii doar sunt muncitori şi au de unde plăti. Mai spălăm câteva miliarde, ne mai lăudăm că am luat credite de la europeni şi români, mai supravieţuim o zi. Arestăm un vameş păcătos şi un poliţist cu ciubotele rupte, justiţia s-a înfăptuit. Mai furăm o bancă, proprietari doar sunt nişte criminali care au prea mulţi bani, construim un scrânciob ca lumea să fie fericită. Furăm din buget, facem concert, totul pentru oameni, totul de dragul lor, iar cei care critică sunt nişte câini turbaţi care nu merită să trăiască.

Ei bine, cum să lupţi când eşti obosit? Cum să te revolţi, dacă vocile tale nu sunt auzite, iar strigătele de disperare pot muţi odată şi pentru totdeauna? Puritanismul şi indiferenţa ne-a adus aici. Nu sunt ei mari, noi încă nu am crescut. Odată ce am citit ştirea despre JurnalTV aş fi vrut să văd cum lumea se organizează la protest, aş fi vrut să văd campanii de susţinere a presei, dar cine să le facă când oameni nu au mai rămas, doar fiinţe semi-vii şi semi-libere care zilnic devin tot mai puţine. Încă un lucru curios, de fiecare dată când cineva face o crimă împotriva a ceva liber, câinii turbaţi ai Pahanului lansează o campanie de denigrare, aşa a fost şi în cazul Jurnalului, ştiri despre care cu siguranţă le-aţi văzut practic peste tot zilele acestea. Pustiul şi viaţa în miraj e soarta noastră, dacă ne lipsim de câteva oaze de adevăr”, conchide Dinu Plângău.