Testează-ți cunoștințele în ale gramaticii și câștigă e-readere și cărți utile

15043669_1147332351982226_5720663423411290112_n

Cunoscătorii de gramatică vor fi răsplătiți cu E-readere și cărți la concursul „Ora de gramatică”, desfășurat la Chișinău în contextul Zilei Naționale a Culturii. Doritorii să-și testeze cunoștințele sunt așteptați pe 14 ianuarie, la ora 11.00, în sălile de curs 4 şi 5 ale Facultății de Litere, din str. Mihail Kogălniceanu, 65, menționează IPN.

„Ora de gramatică” va fi ținută de profesori universitari, care vor explica cele mai des întâlnite greșeli gramaticale, după care va urma un test. Oricine dorește poate să participe, iar cei care vor comite cele mai puține greșeli vor fi premiați.

„Accentul este pus pe consultație, pe un ajutor dat de profesorii de la Facultatea de Litere, într-o formă mai distractivă. Vor explica greșelile des întâlnite în gramatică. La sfârșit va fi un test. Pentru că e sărbătoare, am prevăzut premii pentru cei care demonstrează cunoștințe solide de limbă română”, a declarat pentru IPN Lucia Culev, şefa Direcţiei cultură a municipiului Chişinău.

Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Chișinău în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente