Linkuri accesibilitate

Principalele schimbări în domeniul fiscal care vizează majoritatea cetățenilor (newsmaker.md)


Sistemul de monitorizare video a traficului rutier este astăzi nefuncțional (Ziarul de Gardă).

Comentatorul, analistul politic şi scriitorul Igor Volniţchi semnează pe tribuna.md editorialul - „Discursul preşedintelui” – cu referire la ultimul discurs în calitate de preşedinte al SUA a lui Barack Obama, în care acesta a punctat principalele sale realizări. „Nimeni nu spune că acţiunile lui Barack Obama au fost corecte şi perfecte, dar impresionează modul exemplar în care el a prezentat un fel de dare de seamă faţă de poporul american, dovedindu-le tuturor că nu a stat degeaba şi nu a tocat în van banii contribuabililor”. Volniţchi mai notează că cel de-al 44-lea Preşedinte al SUA „cu siguranţă, va ocupa un loc important în istoria SUA, dar şi a umanităţii în general”. Comentatorul susţine că Moldova, care fireşte nu se compară cu SUA, putea totuşi în cei 25 de ani de independenţă să preia de la americani bune practici în special la capitolul democraţie. „Marea majoritate a celor care au condus Republica Moldova în anii de independenţă au părăsit funcţiile „pe uşa din spate”, de multe ori neasigurând nici măcar un transfer civilizat de putere, nemaivorbind deja de rapoarte de activitate în faţa societăţii”, observă Igor Volniţchi. „Dacă tot nu avem ce urmări în RM, să ne delectăm cu discursul de rămas bun al lui Barack Obama şi să ne bucurăm pentru americani, că au conducători responsabili, care ştiu ce înseamnă respectul faţă de alegători”, punctează Volniţchi.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:24 0:00
Link direct

O investigație a Ziarului de Gardă scoate în vileag că sistemul de monitorizare video a traficului rutier este astăzi nefuncțional. „Sistemul a fost pus pe brânci de o gaşcă de afaceriști, conectată la lumea politică”, scrie sursa citată. La trei ani de la inițierea programului, nicio cameră din afara Chișinăului nu funcționează, deși în mai multe puncte, acestea rămân instalate și îi „sperie” pe șoferi. Reprezentanții consiliilor raionale strâng din umeri când sunt întrebați de ce nu mai funcționează sistemul de monitorizare. Cert este că, în 2016, în bugetul raioanelor nu a intrat niciun ban din amenzi. „Nu erau bani de neglijat”, spun aleșii locali. Jurnaliştii de la Ziarul de Gardă spun că au analizat sute de documente, inclusiv mesaje private ale persoanelor implicate în proiect și prezintă detalii din culisele business-ului cu camere video de pe traseele naționale, despre care scriu că a fost ruinat de interese, negocieri politice, lobby, dosare penale dubioase și identități false. În vârful afacerii s-au aflat un afacerist cu dublă identitate, deputatul Victor Roșca, dar și mai mulți intermediari, unii dintre care s-au aflat în funcții publice. Mai multe citiţi în Ziarul de Gardă.

„O firmă-fantomă letonă vrea să modernizeze Aeroportul Internațional Bălți-Ledoveni”, titrează portalul deschide.md. Compania letonă Polo Invest are un capital social de nici 3 mii de euro, achită impozite modice, nu este plătitoare de TVA și are un singur angajat, scrie sursa citată cu referire la niște documente pe care spune că le-ar fi obținut de la Camera de înregistrări de la Riga. În octombrie 2016 compania a fost cumpărată de Veaceslav Lichiorov, un „personaj dubios” din regiunea transnistreană, care, potrivit deschide.md ar fi „implicat în organizare protestului violent din preajma PMAN de Ziua Independenței”. Acesta deţine funcţia de vicepreşedinte al Congresului Comunităţilor ruse din Republica Moldova şi este adjunctul atamanului suprem al Uniunii trupelor de cazaci din Rusia și din străinătate, se mai spune în articol. Ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc, confirmă că respectiva firmă și-a exprimat intenția de a lua în arendă Aeroportul Internațional Bălți-Ledoveni, dar că tratativele se duc cu alte persoane, nu cu Veaceslav Lichiorov. Ministrul a spun că nu există un risc dacă se ajunge la o înţelegere cu firma respectivă, doar că șansele ar fi minime. „Ei vor ca să le garantăm investițiile. Noi le-am răspuns că nu putem face asta, iar ei urmează să se decidă. Între timp, am înțeles că o altă companie ar vrea să depună o cerere similară. Vom vedea care ofertă este mai avantajoasă”, a declarat ministrul Iurie Chirinciuc, pentru sursa citată.

Realitatea.md scrie despre cât de dificilă este obţinerea licenţei de avocat. În articol este citat juristul Veaceslav Roșca care spune că deşi are o experiență de peste 15 ani în domeniu nu a izbutit să acceadă în avocatură după multiple tentative eşuate. El spune că licenţa de avocat este acordata celor care au pile şi bani. „Sunt tarife: de la 7 la 10 mii de euro pentru accederea în profesia de avocat” susține juristul. De cealaltă parte, Membrul Comisiei de Licențiere, Gheorghe Vlas, susține că aprecierea se desfășoară în mod obiectiv, și că fiecare candidat este evaluat la justa valoare. „Se speculează foarte multe referitor la sumele fabuloase care se achită pentru a accede în profesia de avocat. Cei care achită nu au decât să denunțe acest lucru organelor competente”, a menționa, între altele, Gheorghe Vlas.

Realitatea.md mai scrie că locuitorii satelor Molovata Nouă și Cocieri din raionul Dubăsari sunt izolați, nu au produse alimentare și medicamente. Din cauza statului subțire de gheață pe Nistru, atât bacul, cât și aeroglisorul cumpărat recent de Ministerul Transporturilor nu transportă pasageri și mărfuri. „Nu avem nici o cale de acces pentru a aduce marfă. Instituțiile au epuizat aproape toate rezervele pe care le-au avut. Mai multe medicamente s-au epuizat”, susține primarul satului Molovata Nouă, Oleg Gazea. În articol se reamintește că autoritățile moldovene promiteau la prezentarea oficială a aeroglisorului, costul căruia se ridică la 500 de mii de dolari, că acesta va soluţiona problema transportării pe timp de iarnă.

Puntea lui Plahotniuc, un „Hamsterdam” al Europei de Est - este titlul editorialului semnat de Alexandru Cozer pe independent.md. El face referință la articolul de opinie semnat recent într-o publicaţie americană de liderul PD, Vlad Plahotniuc. Cozer susţine că din tot textul reiese un singur lucru, cel că „oligarhul” ar vrea ca Moldova să fie „punte” între Est și Vest. „Nu e ceva nou această gogomănie, doar că în contextul geopolitic actual, o astfel de idee pare și mai aberantă decât altă dată”, observă Cozer. În opinia sa, Plahotniuc vrea, de fapt, păstrarea statutului de astăzi, adică un „Hamsterdam” al Europei de Est, precizând că „Hamsterdamul” ar fi numele provizoriu al unui cartier abandonat al orașului Baltimore, „un loc unde bandele de traficanți de droguri puteau liber să-și vândă marfa, iar prostituatele nu erau deranjate de nimeni”. Probabil cam așa o vedea și Plahotniuc „puntea” sa, scrie Cozer, „adică o păstrare a situației actuale, unde să se spele în continuare banii murdari ai oligarhilor, să se prade băncile, să se scoată bani grei din schemele tenebre”. Numai că „Hamsterdamul” n-a rezistat prea mult, punctează Alexandru Cozer.

Portalul newsmaker.md trece în revistă principalele schimbări în domeniul fiscal și nu doar care au intrat în vigoare la începutul anului și care vizează majoritatea cetățenilor. În articol se amintește că de la 1 ianuarie a demarat reforma pensiilor care prevede între altele majorarea vârstei de pensionare până la 63 de ani atât pentru femei cât și pentru bărbați. Una din noutățile politicii fiscale este majorarea de la 2 la 7 la sută a impozitului pentru darea în arendă a proprietății. Au fost majorate cu 5 la sută accizele la țigări și alcool și cu aproape 9 la sută au crescut accizele la produsele petroliere. În același timp au fost majorate salariile și indemnizațiile pentru unele categorii. De exemplu, indemnizația unică la naștere a fost aproape dublată şi ajunge la 5300 de lei. Au fost majorate salariile colaboratorilor vamali și fiscali, iar procurorii, polițiștii și militarii vor avea în anumite condiţii sporuri salariale. În articol se amintește pe final despre amenzile care au crescut de aproape patru ori inclusiv pentru încălcarea regulilor de circulație, neîndeplinirea îndatoririlor părintești sau pentru aruncarea gunoiului în locuri nepotrivite.

XS
SM
MD
LG