Informație despre cum se circulă pe traseele naționale. Câte autospeciale au lucrat pe timp de noapte

15994945_1388970111125217_891333370299964053_o
Foto: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor informează că la această oră se circulă în condiții de iarnă pe toate traseele naționale. Pa parcursul nopții, la curățarea drumurilor au intervenit 56 de autospeciale, 215 muncitori și 336 de tone de material antiderapant.

Ninsorile puternice se mențin în raioanele din centrul, dar și sudul Republicii Moldova. Respectiv, în aceste zone vor fi dislocate cele mai multe echipaje la deszăpezirea drumurilor. Astfel, de către Administrația de Stat a Drumurilor pentru sezonul de iarnă 2016-2017 au fost pregătite:

# autogredere – 104,
# buldozere cu şenile – 35,
# tractoare pe pneuri cu lame – 92,
# freze de zăpadă – 18,
# distribuitoare auto –136,
# încărcătoare – 53,
# excavatoare – 41

Drumarii sunt dotați și cu material antiderapant. Pentru acest sezon au fost pregătite 80,1 mii tone material antiderapant dintre care sare și nisip. Totodată, în premieră pentru Republica Moldova, în acest an pe traseele M2 Chișinău-Orhei și R3 Chișinău-Hâncești este aplicată doar sare care va avea un efect de lungă durată și nu va permite formarea gheții sau poleiului pe un termen mai lung.

După necesitate vor fi organizate posturi de remorcare a unităţilor de transport de tonaj mare, care se confruntă cu greutăţi la depăşirea sectoarelor dificile menţionate.

Principala prioritate a Ministerului Transporturilor și infrastructurii Drumurilor este siguranța la trafic. Așa că echipajele de intervenție vor fi gata să intervină 24/24.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente