(METEO) Autorităţile, din nou în alertă: De astăzi, revin ninsorile abundente

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Revin ninsorile abundente, căci suntem în toiul unei ierni destul de geroase. Dacă luni și marți nu am avut parte de ninsori, ci doar de geruri cumplite, cu temperaturi de până la minus 19 grade Celsius, atunci lucrurile se schimbă de miercuri, când începe să ningă din nou.

Astfel, din dimineața zilei de miercuri, 11 decembrie, vom avea parte de ninsori abundente pe tot teritoriul țării. În acest sens, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare cod galben de ninsori puternice, noul strat de zăpadă urmând să ajungă și până la 10 centimetri. Ninsorile vor continua și joi și vineri, dar în cantități mai mici.

Totuși de miercuri vremea se va încălzi simțitor, temperaturile minime necoborând sub minus 10 grade Celsius. De altfel, de temperaturi cuprinse între 0 și minus 13 grade Celsius vom avea parte în a doua jumătate a săptămânii.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează oamenii să nu pornească la drum lung, iar dacă aleg să iasă pe traseele din țară să fie echipați corespunzător.

Conducătorii auto sunt rugați să țină în portbagajul mașinii lopată și lanțuri, iar echiparea autoturismului să fie cu pneuri de iarnă. Mai mult, înainte de a porni la drum oamenii sunt îndemnați să asculte atent buletinele meteo și să evite porțiunile înzăpezite.

Pompierii vin cu recomandări față de cei care exploatează sobele. Specialiștii atenționează că nerespectarea regulilor antiincendiare poate duce la incendii cu urmări fatale.

Pentru a evita situațiile nedorite, sursele nu trebuie supraîncălzite, iar pe noapte focul trebuie stins din sobă. În caz de situații de risc oamenii pot apela pentru ajutor la Serviciul 901.

Prognoza meteo detaliată pentru centrul țării poate fi văzută aici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...