Elevele musulmane nu mai pot trage chiulul de la orele de înot

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Părinţii musulmani nu pot solicita, invocând religia căreia îi aparţin, ca fiicele lor să fie exceptate de la cursurile de înot mixte din şcoli, a decis marţi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), respingând plângerea înaintată de o familie elveţiană de origine turcă, informează AFP, potrivit Agerpres.ro.

Fermitatea autorităţilor publice de a le obliga pe fete să participe la cursuri de înot este, în mod cert, „o ingerinţă în libertatea de religie” a familiilor respective, însă această ingerinţă se justifică în numele „interesului copiilor la o şcolarizare completă, care să permită o integrare socială reuşită conform moravurilor şi cutumelor locale”, ceea ce „primează” asupra voinţei părinţilor, arată CEDO în decizia sa.

Curtea de la Strasbourg a fost sesizată în acest caz de un cuplu din Basel, cu dublă cetăţenie, turcă şi elveţiană.

Familia primise o amendă de aproape 1.300 de euro pentru că refuzase, în numele convingerilor religioase, să le permită celor două fiice, de 7, respectiv 9 ani, să meargă la piscină în cadrul orelor de şcoală. Regulamentele prevăd posibile scutiri din motive religioase, însă numai începând de la vârsta pubertăţii.

Părinţii au contestat fără succes sancţiunea în faţa instanţelor elveţiene, apelând ulterior la CEDO şi invocând o încălcare a libertăţii de conştiinţă şi de religie.

Potrivit judecătorilor CEDO, autorităţile elveţiene aveau ca obiectiv „protejarea elevilor străini împotriva oricărui fenomen de excluziune socială”.

„Interesul cursurilor de nataţie nu se limitează la a învăţa să înoţi, ci constă mai ales în faptul de a practica această activitate în comun cu toţi ceilalţi elevi, fără nicio excepţie provenită din originea copiilor sau din convingerile religioase sau filosofice ale părinţilor lor”, a argumentat instanţa europeană.

În plus, observă magistraţii CEDO, familiei reclamante „i s-au oferit concesii semnificative”, „în special posibilitatea ca fetele să poarte burkini”, costumul de baie integral.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...