Rezultatele Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2014 ar putea fi făcute publice atunci când va decide Comisia Naţională pentru RPL 2014, cea care a organizat exerciţiul statistic. Astfel, iniţiativa care stabileşte că datele urmează să fie prezentate în 27 de luni ar putea fi anulată, scrie zdg.md.
Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat de Guvernul Filip pe 23 decembrie 2016, iar documentul urmează să fie inclus pe agenda legislativului.
Şeful Biroului Naţional de Statistică, Vitalie Valcov, menţionează că termenul-limită de 27 de luni, stipulat în legislaţia actuală, ar trebui substituit, pentru că a fost depăşit. Acesta explică iniţiativa prin faptul că termenul de prezentare a rezultatelor RPL 2014 a fost extins prin decizia Guvernului din 3 august 2016.