(FOTO) Cel mai cunoscut copac din lume s-a prăbușit în urma unei furtuni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Furtuna care s-a abătut asupra Californiei a fost fatală unui arbore sequoia legendar, în al cărui trunchi fusese scobit un tunel prin care putea trece o mașină mică, relatează AFP.

Arborele gigant Pioneer Cabin Tree, situat în Calaveras Big Trees State Park, în vârstă probabil de peste 1.000 de ani, s-a prăbușit, potrivit responsabililor parcului.

„Am pierdut un prieten drag astăzi, Pioneer Cabin Tree, copacul prin care puteam trece cu mașina nu a putut rezista naturii dezlănțuite și s-a prăbușit”, a declarat Jim Allday, un voluntar al acestui parc din Sacramento, într-un mesaj postat pe Facebook și însoțit de imaginea copacului prăbușit.

Acest sequoia fusese scobit în anul 1880 și devenise o atracție turistică majoră a parcului, scrie Agerpres.

Joan, soția lui Jim Allday, a declarat ziarului San Francisco Gate că rădăcinile sale slăbiseră și copacul se încovoiase într-o parte de-a lungul timpului.

California și statul vecin Nevada au fost afectate în acest weekend de o puternică furtună care a provocat inundații, întreruperi ale curentului electric și alunecări de teren în unele zone.

Vremea rea a determinat și închiderea Parcului Național Yosemite. O altă furtună se așteaptă să se abată marți și miercuri asupra Californiei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...