(FOTO şi VIDEO) Val de ger polar peste Europa: Zeci de morţi, accidente în lanţ, haos pe şosele şi aeroporturi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un val de ger polar a învăluit Europa, cauzând zeci de decese. Din Romania, Bulgaria şi până în Polonia, Germania, Grecia sau Italia, Europa tremură la multe grade sub limita îngheţului.

Cel mai mult are de suferit de pe urma temperaturilor polare Polonia, unde numai în acest weekend au murit 12 persoane. În această ţară, bilanţul morţilor făcut de frig a ajuns la 65 de persoane, de la începutul lunii ianuarie. În zona montană din sudul ţării, temperaturile au ajuns până la minus 30 de grade Celsius.


În Italia, opt persoane au murit din cauza frigului, majoritatea fiind oameni fără adăpost.

Citeşte şi: Un român a murit de frig în Italia

Multe drumuri au fost închise şi mai multe trenuri anulate.


În sudul ţării, şcolile nu au fost deschise luni, zăpada măsurând un metru


În Roma, fântânile arteziene au îngheţat în noaptea de duminică spre luni, arată The Guardian


În Bulgaria, trei oameni au murit îngheţaţi, inclusiv un bărbat din Irak şi o femeie din Somalia, ambii refugiaţi.

În Serbia, unde s-au înregistrat duminică minus -33 de grade, refugiaţii au cel mai mult de suferit, corturile şi adăposturile lor fiind acoperite cu zăpadă. Traficul pe Dunăre a fost oprit, tot din cauza îngheţului.


Gheaţa s-a format nu doar pe Dunăre şi alte râuri şi lacuri, ci chiar în Marea Adriatică, mai arată sursa.

Ninsorile continuă să cadă în Istanbul, iar Turkish Airlines a anulat peste 650 de zboruri înspre şi dinspre cele două aeroporturi din Istanbul. https://twitter.com/tibor_pleiss/status/817796963190079488


Strâmtoarea Bosfor a fost închisă traficului, anunţă agenţia turcă de presă Anadolu.

Traficul a fost afectat şi în România şi Bulgaria, mai notează cotidianul britanic. AP anunţă şi că şcolile rămân închise în mare parte din Romania, inclusiv Bucureşti. În mare parte din România e valabilă o atenţionare de tip cod portocaliu de ger până marţi.


În Rusia, însă, oamenii nu s-au speriat de temperaturile de minus 27 de grade Celsius. La Moscova, duminică, 500 de oameni au pedalat 8 kilometri, de-a lungul râului Moscova.

Marea Britanie încă nu suferă din cauza frigului şi zăpezii, dar situaţia se va schimba către sfârşitul săptămânii, întâi în nordul ţării şi apoi către sud.

Şi în Grecia e frig şi multe drumuri sunt închise în nordul ţării, din cauza zăpezii şi gheţii.


În Franţa, patru oameni din Portugalia au murit duminică, după ce autobuzul în care se aflau a alunecat pe gheaţă în estul ţării. Accidente mai multe decât de obicei au avut loc şi în nordul Europei, mai ales în Danemarca.

Cu aceeaşi problemă se confruntă şi Germania. Numai în Hamburg, autorităţile au intervenit de 415 ori, în accidente, în weekendul care a trecut.

Decese cauzate de frig s-au înregistrat şi în Belgia, Macedonia sau Belarus.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...