(foto/video) Detroit 2017: Premieră mondială – Audi Q8 Concept

Standul Audi a fost asaltat de jurnalişti cu puţin timp în urmă, asta după ce pe lângă decapotabila A5 şi noul crossover Q5, nemţii au arătat conceptul unui model nou care va fi prezentat în varianta de serie în 2018.

Este vorba despre Audi Q8 – viitor SUV full-size în gama mărcii.

Audi Q8, după cum au menţionat decent reprezentanţii companiei germane, este un automobil tipic din categoria SUV-urilor. Maşina de serie care va rezulta din acest concept îşi va juca rolul în nişa de vârf – cea a automobilelor premium.

Conceptul lui Audi Q8 are o grilă masivă a radiatorului cu şase “lame” verticale, care vin să facă automobilul vizual mai înalt, asta pentru a demonstra caracteristicile unui tot-teren.

Blocurile optice sunt făcute într-o carcasă din aluminiu, care au forma literei X şi arată destul de interesant. Acestea sunt practic legate de grila radiatorului, folosesc tehnologii Matrix LED şi sunt acoperite cu sticlă doar pe elementele de iluminat.

Static photo
Colour: Bombay blue

Dimensiunile lui Q8 le depăşesc pe cele ale noii generaţii Q7. Lungimea îi este egală cu 5.02 metri, lăţimea – 2.04 metri, iar înălţimea îi măsoară 1.7 metri. Dimensiunea ampatamentului constituie trei metri. Volumul portbagajului este egal cu 630 de litri.

Designul pe ansamblu îmbină formele unor modele clasice quattro din anii ’80 (de exemplu montanţii C foarte laţi), cu stilul seriei de concepte Prologue.

În afară de grila radiatorului şi blocurile optice cu o formă neobişnuită, ies în evidenţă la exterior jantele masive de 23 de inci, discurile frânelor care au o diagonală de 20 de inci, bara de protecţie frontală cu nişte guri de aerisire imense, difuzorul din spate, geamurile laterale care nu au margini şi uşile care nu au mânere.

Static photo
Colour: Bombay blue

Habitaclul conceptului are patru locuri pentru pasageri şi este făcut în tendinţa ultimelor modele ale mărcii, însă se deosebeşte printr-un panou de bord digital modificat (Audi virtual cockpit), printr-un panou de control al sistemului de climatizare tactil (unul în faţă şi altul pentru pasagerii din spate), dar şi printr-un ecran tactil al sistemului multimedia care predomină în centrul consolei centrale. Pe scurt, un habitaclu în care practic nu există butoane fizice.

Scaunele sunt tapiţate cu o combinaţie de piele Nappa, materiale textile şi nubuc (imitaţie de piele animală).

Interior

Sub capotă se află un motor de V6 turbo de 3.0 litri care produce 333 CP. Acesta este conectat la o transmisie automată cu opt trepte, un set de acumulatori cu o capacitate de 17.9 kWh şi un alt motor electric care generează circa 136 CP.

Cuplul maxim este egal cu 700 Nm, destul pentru a asigura o accelerare până la 100 de km/h în 5.4 secunde, în timp ce viteza maximă poate ajunge la 250 km/h.

Audi spune că acest concept poate consuma în regim mixt doar 2.3 litri de carburant pentru 100 de km parcurşi. Doar cu energie electrică se poate deplasa 60 de kilometri. Autonomia în regim mixt poate atinge 1.000 de km. Acumulatorii se reîncarcă complet în 2.5 ore.

Unitatea de propulsie hibridă are trei regimuri de lucru: EV (doar pe bază de electricitate), hybrid (regim combinat) şi battery hold (pentru adunarea şi stocarea energiei în acumulatori).

Versiunea de serie a conceptului ar putea concura cu BMW X6 и Mercedes-Benz GLE Coupe. Lansarea-i se aşteaptă a fi în 2018.

Galerie foto:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/