Totodată, Ministerului Sănătăţii i s-a cerut să asigure acordarea ajutorului medical şi accesul populaţiei în toate spitalele ţării, iar Ministerului Educaţiei i s-a solicitat pregătirea instituţiilor de învăţământ pentru revenirea copiilor din vacanţă.
Şefii instituţiilor responsabile de gestionarea situaţiilor excepţionale au fost convocaţi astăzi la Guvern pentru a evalua riscurile după ce a fost emis cod portocaliu de schimbare bruscă a vremii în toată ţara.
Potrivit informaţiilor prezentate în cadrul şedinţei, toate drumurile naţionale şi locale sunt practicabile, fiind dispuse 476 unităţi de tehnică pregătită să intervină prompt în caz de necesitate.
De asemenea, în cadrul şedinţei, s-a vorbit şi despre măsurile întreprinse pentru reducerea riscurilor provocate de temperaturile scăzute şi pregătirea subdiviziunilor teritoriale ale Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în vederea sporirii capacităţii de trecere a autospecialelor de intervenţie.