PAS critică întâlnirea dintre Dodon și Krasnoselski: „Președintele Dodon nu s-a delimitat de poziţia PSRM”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Biroul Permanent Național al PAS constată că poziţia președintelui Igor Dodon, cu care acesta s-a prezentat la întrevederea cu Vadim Krasnoseliskii din 4 ianuarie, contravine Constituției Republicii Moldova.

La întrevederea din 4 ianuarie, în calitatea sa de Preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon nu s-a delimitat de poziţia PSRM, exprimată la Congresul acestei formațiuni din 18 decembrie 2016, care prevede federalizarea ţării şi nu cere retragerea trupelor Federaţiei Ruse, ce staționează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, spun reprezentanții PAS.

„Într-un mod iresponsabil, Dodon anunță soluții false pentru probleme a căror soluționare nici nu ține de competența Președinției. Un exemplu este promisiunea de recunoaștere de către autoritățile constituționale a diplomelor eliberate de către instituțiile de învățământ superior din stânga Nistrului. În orice sistem educațional care se respectă, recunoașterea diplomelor unei instituții se face doar după evaluarea calității programelor. În situația în care instituțiile din stânga Nistrului nu acceptă să fie evaluate de organele competente din Republica Moldova, le-a fost propusă alternativa să fie evaluate de oricare agenție străină de asigurare a calității, cu condiția ca aceasta să fie înscrisă în Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior. Ministerul Educației nu are dreptul să pună ștampila pe diplome emise de instituții care nu vor să facă dovada îndeplinirii unor standarde minime de calitate”, se arată într-un comunicat remis de PAS.

Astfel, reprezentanții partidului spun că prin acțiunile și declarațiile sale, Igor Dodon recunoaşte, în mod implicit, legitimitatea structurilor anticonstituţionale din stânga Nistrului. Mai mult, el devine portavoce a acestui regim anticonstituţional.

„Constatăm că derapajele antistatale ale „statalistului” Igor Dodon au devenit posibile în condiţiile unui stat captiv, aflat la cheremul lui Plahotniuc, cu un guvern implicat în afaceri obscure şi ilegale cu clanurile conducătoare din stânga Nistrului”, se ma arată în comunicatul PAS.

În context, Partidul Acțiune și Solidaritate atenţionează societatea şi îl avertizează pe Igor Dodon în legătură cu consecințele grave ale încercărilor de a promova politici antistatale sub acoperirea paravanului demagogic şi cinic de preocupare faţă de „problemele oamenilor simpli”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...