icon

Chiril Gaburici la redeschiderea Cetății Soroca: „Această cetate medievală nu are nevoie de descrieri frumoase, ea trebuie văzută cu inima”

16-05-2015 15:56
1,693

Prim-ministrul Chiril Gaburici a participat astăzi la deschiderea oficială a Cetății Soroca, care timp de aproape doi ani s-a aflat în proces de restaurare. Cu acest prilej, dar și în contextul celebrării Zilei Europei, la Soroca s-a organizat un Festival Medieval Internațional „Renașterea legendelor: Zilele cetății” și a fost inaugurat Orășelul European. La eveniment a participat conducerea de vârf a țării, reprezentanți ai corpului diplomatic și mii de oaspeți.

 

După ce au fost intonate imnurile Uniunii Europene și al Republicii Moldova, Premierul a menționat în cuvântul său de salut, că astăzi asistăm la unul dintre cele mai impresionante momente din viață și anume redeschiderea unui monument care leagă trecutul de prezent și de viitor.

 

„Cineva spunea că cele mai bune și mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute sau atinse, ele trebuiesc simțite din inimă, iar Cetatea Soroca, este unul dintre locurile din țara noastră, unde nu avem nevoie de cuvinte pompoase și descrieri lungi. Cetatea Sorocii trebuie să o vedem cu inima”, a subliniat Chiril Gaburici.

 

De asemenea, Prim-ministrul a mulțumit finanțatorilor proiectului și anume Uniunii Europene, dar și Directorului acestui complex muzeistic, Nicolae Bulat.

Ulterior, șeful Executivului a vizitat Orășelul European și Cetatea Soroca. Aici, Premierul a admirat expoziții de obiecte din epoca medievală și piese de teatru reprezentând scene istorice.

 

În cadrul proiectului de reconstrucţie a Cetăţii Soroca s-au restaurat turnurile cetăţii, a fost reparat drumul de strajă, hidroizolarea terasei deasupra beciurilor. De asemenea, au fost reparate scările de la intrare și amenajată curtea cetăţii şi a teritoriului aferent muzeului. În faţa cetăţii au fost amenajate tarabe în care vor fi comercializate lucrările de artă ale copiilor din raionul Soroca. Tot în cadrul proiectului, se restaurează capital trei drumuri de acces spre cetate, din fondurile  Guvernului şi Consiliului raional Soroca, în total fiind alocaţi 10 milioane de lei.

 

Nicolae Bulat a menționat că acest proiect va continua. Astfel, Cetatea Soroca va participa la a doua etapă a proiectului transfrontalier Moldova-România, în cadrul căruia se prevede reconstrucţia galeriei din lemn în jurul turnului principal. Totodată, vor fi achiziţionate vitrine, drapele şi vor fi instalate mostre de arme vechi şi obiecte de epocă.


Restaurarea Cetăţii Soroca are loc în cadrul Proiectului transfrontalier „Bijuterii Medievale” pentru reconstrucția cetăţilor: Hotin, Soroca, Suceava, realizat de Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013, finanţat de Uniunea Europeană. Partenerii proiectului sunt Primăria Soroca (Moldova), municipiul Suceava (România) și Rezervaţia de Stat de Istorie și Arhitectură – Cetatea Hotin (Ucraina). Din cele trei milioane de euro, care este valoarea totală a proiectului, două milioane de euro i-au revenit Cetăţii Soroca.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30