Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Pseudomilițian, reținut pentru escrocherie

Pseudomilițian, reținut pentru escrocherie

A fost reținut un bărbat de 51 de ani, originar din satul Gîsca, Căușeni, care se dădea drept angajat al „miliției transnistrene” pentru a estorca sume de bani.

Astfel, la 12 mai curent, suspectul îmbrăcat în uniformă militară, fără semne distinctive, cu un câine, precum că ar fi de serviciu, a venit la domiciliul unui bărbat, de 63 de ani, care a participant la conflictul armat de pe Nistru din 1992. Aici, recomandându-se ca angajat al „miliţiei transnistrene”, a spus victimei că este căutat de miliţia din Tiraspol și că intenţionează să-l reţină şi să-l escorteze în Tiraspol, dar, în cele din urmă, a menționat că poate uita totul în schimbul a 10 mii de dolari SUA. Mai mult decât atât, presupusul milițian i-a promis bărbatului că îi va aduce chiar dosarul de căutare din Tiraspol şi-l va exclude din lista persoanelor căutate.

Atunci, victima, s-a adresat la Inspectoratul de poliție Căușeni. Oamenii legii au pornit o cauză penală pe fapta descrisă, totodată cerând sprijinul polițiștilor de la Direcția operațiuni speciale a INI, pentru reținerea suspectului.

Astfel, în seara zilei de 13 mai curent, la domiciliul victimei, polițiștii de la Căușeni în comun cu ofițerii Direcției operațiuni speciale au organizat un flagrant, unde l-au reținut pe „milițian” în timpul estorcării sumei de 10 mii de dolari SUA.

Audiat de polițiști, suspectul a declarat că nu este oficial miliţian transnistrean, dar este netitular şi se află în contact direct cu un oarecare şef al „miliţiei criminale” din or. Bender, care i-ar fi dat indicaţia să estorcă această sumă de bani de la victimă.

Menționăm, suspectul nu este la prima abatere de la lege, acesta este anterior judecat pentru huliganism agravat şi şantaj (în anul 2006, fiind condamnat la 7 ani privaţiuni de libertate, pedeapsa ispăşind-o în penitenciarul nr. 12, Bender).
Dacă va fi găsit vinovat, presupusul milițian riscă până la 15 ani de închisoare.

Investigațiile continuă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a persoanelor implicate în această fărădelege.

Totodată, polițiștii atrag atenţia locuitorilor din preajma zonei de securitate asupra astfel de incidente iar în caz de relevare a situaţiilor când aceste localităţi sunt vizitate de pretinşi „miliţieni transnistreni” cu intenţiile de „exercitare a unor investigaţii”, informați imediat oamenii legii.

La fel, se solicită apelul cetăţenilor, cei care l-au recunoscut pe acest individ din imagine şi au pătimit în rezultatul acţiunilor acestuia, să anunțe imediat Poliția.