Un moldovean, printre victimele atentatului terorist de la Instanbul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Atentatul terorist de la Istanbul, din noaptea Anului Nou, numără printre răniți și un cetățean moldovean, potrivit unui anunț al Guvernului.

Prim-ministrul Pavel Filip a cerut Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Ministerului Sănătății să colaboreze strâns cu instituțiile de resort din Turcia în vederea acordării ajutorului necesar și a asigurării unui tratament adecvat concetățeanului nostru rănit în atacul terorist de la Istanbul, din noaptea de 31 decembrie 2017, dar și a sprijinului necesar familiei acestuia.

Pavel Filip a menționat că autoritățile moldovene se află în comunicare permanentă cu instituțiile responsabile din Turcia și a primit asigurări de la omologul său turc că se fac toate eforturile necesare pentru susținerea cetățeanului moldovean rănit.

Premierul a subliniat că Republica Moldova condamnă cu fermitate acest act sângeros şi este solidară cu autorităţile Republicii Turcia în lupta împotriva terorismului.

„În numele Guvernului Republicii Moldova exprim sincere condoleanţe poporului turc. Vă rog să transmiteţi compasiunea noastră profundă atât familiilor îndurerate, cât şi celor răniţi, cărora le urăm însănătoşire grabnică şi deplină”, se spune în mesajul semnat de șeful Cabinetului de miniștri.

Jihadiştii Statului Islamic au revendicat luni dimineaţă atacul armat care a zguduit în noaptea dintre ani clubul Reina din Istanbul, unde au fost ucise 39 de persoane, printre care se numără inclusiv 24 de cetăţeni străini. Alte 69 de persoane au fost rănite.

Atacul armat a avut loc în jurul orei locale 01.30, când aproximativ 500 – 600 de persoane sărbătoreau trecerea dintre ani în clubul Reina, aflat pe malul european al Bosforului.

Clubul Reina este unul select, fiind frecventat şi de foarte mulţi cetăţeni străini, şi este situat pe malul european al Bosforului, lângă primul pod construit peste strâmtoarea care separă Europa de Asia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...