Ronaldo: Îmi doresc ca fiul meu să fie fotbalist, dar numai nu portar

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Atacantul portughez al celor de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo (31 de ani), a declarat, într-un interviu pentru postul egiptean ON TV, că şi-ar dori ca fiul său Cristianinho, în vârstă de 6 ani, să-i calce pe urme şi să urmeze o carieră în fotbal, dar să fie atacant, nu portar.

„Nu ştiu dacă se va face fotbalist, mi-ar face mare plăcere să fie ca mine. Ştiu că ar fi o mare provocare, dar el va face ce va dori, fără presiune din partea mea. Dacă se face fotbalist, sper să joace în atac, nu în poartă”, a spus Ronaldo.

Vedeta „galacticilor” este conștient de presiunea foarte mare care se exercită asupra micuțului, dar nu-și face griji, scrie Digisport.

„Sunt oameni care îi spun că există un jucător mai puternic decât tatăl său, dar el ştie cum să se descurce în asemenea situaţii, este un băiat deştept, la fel ca tatăl lui.

Lăsând gluma la o parte, faptul că rămâne mereu el însuşi, că se comportă ca un copil educat sunt lucruri importante pentru mine. Eu am devenit mai puternic înfruntând greutăţi când eram mic, fiul meu va avea probleme, va întâlni oameni invidioşi, dar deocamdată este un copil fericit”, a completat Ronaldo.

Cristiano Ronaldo jr, Cristianinho, s-a născut la 17 iunie 2010, în SUA, iar fotbalistul nu a dezvăluit niciodată identitatea mamei băiatului, el având custodie deplină.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...