(video) Dorin Chirtoacă face totalurile acestui an: „În ciuda tuturor greutăților, Chișinăul are rezultate fără precedent”

Chirtoaca

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, afirmă că, în ciuda tuturor greutăților din anul 2016, Chișinăul are rezultate fără precedent. În cadrul conferinței de presă la care a făcut bilanţul anului, edilul a declarat că 2016 a fost un an de cumpănă pentru Chișinău și pentru Republica Moldova, însă sfârșitul se arată a fi bun, transmite IPN.

Dorin Chirtoacă a menționat că anul a început cu o tragedie în capitală – deflagrația din localul „La Socra”, care s-a soldat cu victime omenești. Bugetul pentru 2016 a fost votat cu o mare întârziere, abia în luna iulie. Licitații au putut fi desfășurate abia în a doua parte a anului. Chiar și în toamnă lucrurile arătau complicat, dar trecând de aceste greutăți, sfârșitul anului se arată bun, a spus Dorin Chirtoacă.

Printre realizări, primarul a menționat reparațiile din Parcul Valea Morilor, Scara Cascadei, cele 20 de troleibuze noi asamblate la Chișinău, inclusiv cinci care pot circula cu baterii. La fel, edilul a menționat reparația unor străzi, renovările din mai multe instituții medicale, dar și demontarea panourilor publicitare. Tot la realizări primarul a menționat obținerea finanțării BERD și BEI pentru proiectul de eficiență energetică.

Vorbind despre probleme, edilul s-a referit la comerțul stradal, la alimentația din sistemul educației, la câinii fără stăpân, la corupție și mansarde. La fel, potrivit edilului, dacă la capitolul troleibuze capitala stă foarte bine, în ceea ce ține de autobuze bate pasul pe loc. Sunt probleme care urmează a fi soluționate pe parcursul anului viitor, a spus Dorin Chirtoacă.

În 2017 urmează a fi continuată dezvoltarea europeană a Chișinăului. Urmează a fi dat în exploatare bulevardul Ștefan cel Mare după reparații, vor fi amenajate ronduri, va fi pornit proiectul de eficiență energetică.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente