„Un cod asociat operaţiunii de piraterie informatică denumite Grizzly Steppe de către administraţia Obama a fost detectat în interiorul sistemului unui furnizor de electricitate din Vermont", a scris jurnalul pe pagina sa de internet, fără să precizeze data.

Citând responsabili americani sub acoperirea anonimatului, Washington Post a subliniat că, dacă acest cod „nu a fost utilizat în mod activ pentru a perturba operaţiunile furnizorului (...), penetrarea reţelei naţionale de energie electrică este importantă, pentru că reprezintă o vulnerabilitate potenţial gravă”.

Autorităţile americane nu cunosc deocamdată care au fost intenţiile ruşilor, a adăugat jurnalul, şi presupun că aceştia au încercat să aducă atingere activităţilor furnizorului - neidentificat de sursele cotidianului - sau a fost numai un simplu test de fezabilitate.

Potrivit jurnalului, în statul Vermont îşi desfăşoară activitatea doi importanţi furnizori de electricitate: Green Mountain Power şi Burlington Electric.

Hackerii ruşi ar fi trimis e-mailuri pentru a le cere destinatarilor să îşi dezvăluie parolele.

În decembrie 2015, 80.000 de locuitori din estul Ucrainei au rămas mai multe ore fără energie electrică după un atac cibernetic de o amploare nemaiîntâlnită. Ruşii au fost arătaţi ca autori ai atacului, ceea ce ei au negat