Justiția din Polonia a dat verdictul în scandalul interceptărilor care au bulversat scena politică

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un tribunal polonez l-a condamnat joi la doi ani și jumătate de închisoare cu executare pe un om de afaceri aflat la originea unui scandal al interceptărilor ambientale, care a bulversat timp de doi ani scena politică a Poloniei și a contribuit la eșecul în alegeri al partidului liberal aflat până anul trecut la putere, transmite AFP.

Scandalul a izbucnit în anul 2014, odată cu publicarea în presă a unor extrase compromițătoare din discuțiile purtate de mai mulți responsabili politici și de oameni de afaceri în restaurante, unde aceștia au fost înregistrați pe ascuns de către chelneri la solicitarea lui Marek Falenta, cel condamnat acum.

În același dosar au fost acuzați trei complici, care au primit pedepse mai ușoare, de la o simplă amendă până la 10 luni de închisoare cu suspendare.

Conform justiției, Marek Falenta a avut inițial intenția să intercepteze numai discuțiile dintre oamenii de afaceri, dar apoi și-a dat seama că și cele purtate de oamenii politici în restaurantele sale erau interesante, prin urmare a decis să le înregistreze și pe acestea.

Conversațiile publicate au provocat un șoc pe scena politică, printre cele care au ieșit în evidență fiind și una la care a participat șeful de atunci al diplomației poloneze, Radoslaw Sikorski. Într-un astfel de dialog el a calificat alianța Poloniei cu SUA drept un „bullshit” care „nu face nici două parale”.

În urma discuțiilor dezvăluite, mai mulți miniștri și înalți responsabili guvernamentali ai partidului liberal Platforma Civică (PO) și-au dat demisia chiar în timpul campaniilor electorale pentru legislative și apoi pentru președinție, ambele scrutine fiind câștigate de partidul conservator Dreptate și Justiție (PiS), aflat în prezent la putere.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...