Avocaţii celor doi băieţi de 15 şi 16 ani spun despre clienţii lor că, în momentul săvârşirii crimei, nu realizau ce fac pentru că erau în stare de ebrietate.

Amintim că, acum o lună, o adolescentă de 14 ani din Străşeni a fost ucisă cu bestialitate, iar procurorii îi suspectează pe patru indivizi cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani. Corpul neînsufleţit al victimei a fost găsit desfigurat într-o casă aflată în construcţie din centrul oraşului Străşeni. Doi dintre bănuiţi se află acum în izolator.

Cel de-al treilea a fost reţinut de poliţiştii din Ungaria şi urmează să fie extrădat în Moldova, iar cel de-al patrulea, de 13 ani, este cercetat în stare de libertate. Suspecţii riscă până la 20 de ani de închisoare.