2016 ar putea fi anul cu cele mai multe decese ale legendelor pop din 1970-1971, când, în decurs a 11 luni, i-am pierdut pe Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison şi Louis Armstrong.

Artiştii din industria muzicală care au murit în 2016:

5 ianuarie: Pierre Boulez, un celebru compozitor şi dirijor francez, a murit la vârsta de 90 de ani.

10 ianuarie: David Bowie, o legendă a muzicii pop-rock internaţionale, a murit din cauza unui cancer hepatic la două zile după ce împlinise vârsta de 69 de ani. De ziua lui de naştere, pe 8 ianuarie, celebrul artist britanic şi-a lansat ultimul album de studio, intitulat „Blackstar”.

14 ianuarie: Producătorul muzical René Angélil, soţul cântăreţei Céline Dion, a murit la vârsta de 73 de ani din cauza unui cancer.

26 ianuarie: Cântăreţul britanic Black (Colin Vearncombe), interpretul cântecului „Wonderful Life”, a murit la vârsta de 53 de ani, în urma unui accident de automobil.

8 martie: George Martin, fostul producător şi aranjor muzical al trupei The Beatles, a murit la vârsta de 90 de ani. George Martin era supranumit adeseori „al cincilea Beatle”.

11 martie: Keith Emerson, cofondatorul şi clăparul trupei de rock progresiv Emerson, Lake & Palmer, a murit la vârsta de 71 de ani. Artistul s-a împuşcat în cap cu o armă de foc.

16 martie: Cântăreţul şi dirijorul Frank Sinatra Jr., fiul celebrului cântăreţ şi actor american Frank Sinatra, a murit la vârsta de 72 de ani, în urma unui stop cardiac.

2 aprilie: Saxofonistul de jazz Leandro „Gato” Barbieri, recompensat cu un premiu Grammy pentru coloana sonoră a filmului „Ultimul tango la Paris”, regizat de Bernardo Bertolucci, cu Marlon Brando şi Maria Schneider, şi care a înregistrat zeci de albume de-a lungul unei cariere de peste şapte decenii, a murit la vârsta de 83 de ani.

6 aprilie: Cântăreţul american Merle Haggard, o legendă a muzicii country, a murit în ziua în care a împlinit vârsta de 79 de ani în oraşul Palo Cedro din statul California.

21 aprilie: Cântăreţul american Prince, o legendă a muzicii pop internaţionale, a murit la vârsta de 57 de ani, în urma unei supradoze de medicamente, în reşedinţa sa din statul Minnesota.

21 aprilie: Muzicianul american Lonnie Mack, ale cărui înregistrări instrumentale au influenţat o serie de chitarişti celebri, precum Stevie Ray Vaughan şi Jeff Beck, a murit la vârsta de 74 de ani, în oraşul Nashville din statul american Tennessee.

24 aprilie: Cântăreţul soul Billy Paul, interpretul piesei „Me & Mrs. Jones”, a murit la vârsta de 80 de ani.

24 aprilie: Cântăreţul congolez Papa Wemba, o legendă a muzicii africane, supranumit „regele muzicii rumba”, a murit la vârsta de 66 de ani, după ce şi-a pierdut cunoştinţa pe scenă, în timpul unui concert pe care l-a susţinut în Coasta de Fildeş.

19 mai: John Berry, unul dintre membrii fondatori ai grupului rap-rock Beastie Boys, a murit într-un azil din oraşul Danvers, din statul american Massachusetts, la vârsta de 52 de ani.

22 iunie: Compozitorul şi dirijorul britanic Harry Rabinowitz, care a înregistrat coloanele sonore pentru peste 60 de filme, inclusiv pentru lungmetrajele „Carele de foc” şi „Pacientul englez”, a murit la vârsta de 100 de ani.

24 iulie: Soprana şi actriţa americană Marni Nixon, supranumită „vocea invizibilă de la Hollywood”, deoarece a realizat dublajul de voce pentru multe actriţe din musicaluri celebre, a murit la vârsta de 86 de ani.

19 august: Managerul şi producătorul muzical Lou Pearlman, creatorul grupurilor pop-dance Backstreet Boys şi NSYNC, a murit la vârsta de 62 de ani într-o închisoare federală americană.

28 august: Cântăreţul mexican Juan Gabriel, o legendă a muzicii latino-americane timp de peste patru decenii, a murit în urma unui infarct la vârsta de 66 de ani.

23 octombrie: Cântăreţul britanic Pete Burns, solistul trupei Dead or Alive, a murit în urma unui infarct la vârsta de 57 de ani.

7 noiembrie: Compozitorul şi interpretul canadian Leonard Cohen a încetat din viaţă, în somn, în reşedinţa lui din Los Angeles la vârsta de 82 de ani. Celebrul artist nord-american suferea de cancer.

18 noiembrie: Sharon Jones, o cântăreaţă care a avut o contribuţie majoră la revenirea în actualitate a stilului soul, prin intermediul grupului ei, Dap-Kings, a murit la vârsta de 60 de ani.

7 decembrie: Muzicianul britanic Greg Lake, solistul şi basistul trupelor King Crimson şi Emerson, Lake & Palmer, a murit la vârsta de 69 de ani.

11 decembrie: Cântăreaţa macedoneană Esma Redzepova, supranumită „regina muzicii rome”, una dintre primele artiste din Europa care au avut succes cântând în limba romă, a murit la vârsta de 73 de ani.

18 decembrie: Cântăreaţa Léo Marjane, o vedetă a muzicii franceze din anii 1940, care a contribuit decisiv la introducerea jazzului în Franţa, a murit la vârsta de 104 ani.

24 decembrie: Rick Parfitt, chitaristul trupei Status Quo, a murit într-un spital din Spania la vârsta de 68 de ani. Muzicianul britanic a decedat din cauza unei infecţii severe, în urma unor complicaţii medicale apărute după o accidentare la un umăr. Artistul britanic a suferit un infarct în luna iunie, după un concert susţinut de grupul Status Quo în Turcia, şi a fost nevoit să se retragă apoi din turneul pe care formaţia britanică l-a susţinut în această toamnă.

25 decembrie: Cântăreţul britanic George Michael a murit în reşedinţa sa din Londra la vârsta de 53 de ani. Insuficienţa cardiacă este o posibilă cauză a morţii lui George Michael, conform managerului său, Michael Lippman.