(video) Cum decurg lucrările subacvatice de recuperare a avionului prăbușit în Marea Neagră

11
Foto: Captură video

Ministerul rus de Interne a publicat un video cu lucrările subacvatice de la locul prăbușirii avionului militar rus care a decolat duminică dimineața din Aeroportul din Soci. În cadrul operațiunilor de căutare și salvare sunt implicate 3.500 de persoane, inclusiv aproximativ 200 de scafandri din toată Rusia. Potrivit Ministerului Apărării, miercuri, la prânz scafandrii au găsit 15 cadavre.

În ultimele 24 de ore, scafandrii au făcut mai mult de 30 de scufundări la locul tragediei unde au descoperit și adus la suprafață o mulțime de sfărâmături și fragmente ale fuzelajului. În plus, echipele de salvare au ridicat la suprafață documente găsite și obiecte personale ale pasagerilor. În total, scafandrii ruși au efectuat mai mult de 100 de scufundări și au ridicat mii de fragmente ale aeronavei TU-154.

De menționat că și cea de-a doua cutie neagră a avionului militar rus prăbușit duminică în Marea Neagră a fost recuperată. „Al doilea înregistrator (de date) de zbor al aparatului TU-154 a fost reperat și recuperat miercuri dimineață”, a declarat un reprezentant din armata rusă. E o descoperire fundamentală pentru a determina cauzele tragediei soldate cu 92 de morți, dintre care mai mult de 60 de membri ai celebrului cor al Armatei Roșii.

Prima cutie neagră a fost găsită marți dimineață „într-o stare satisfăcătoare” de echipele de căutare prezente nonstop în zona prăbușirii avionului începând de duminică.

Avionul a dispărut de pe ecranele radar duminică la ora 02.27 GMT la două minute după decolarea de pe aeroportul din Soci (sud), în timp ce se îndrepta spre baza aeriană Hmeimim din apropiere de Latakia (nord-vestul Siriei), folosită pentru a lansa bombardamente aeriene împotriva rebelilor sirieni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente