Actualitate

Cel mai mic om de zăpadă: Este incredibil de mic, doar la microscop poate fi văzut

Într-un exemplu demn de cartea recordurilor, cercetătorii Universităţii West London au folosit echipamentele pentru litografie laser ale instituţiei pentru a crea cel mai mic om de zăpadă.

Potrivit descrierii ataşate imaginii postate în paginile Thumblr, aşa zisul om de zăpadă este de fapt construit prin suprapunerea a 3 sfere din silicat, fiecare cu diametru de 0.9 microni, miniatura rezultată având o înălţime de numai 0.003 mm. Spre comparaţie, un fir de păr uman măsoară aproximativ 75 microni în diametru (0,075mm).

Impresionant prin dimensiunile sale miniaturale, cel mai mic om de zăpadă din lume nu poate fi însă admirat decât cu ajutorul unui microscop electronic. Spre comparaţie, recordul anterior datează din anul 2009 şi aparţine tot cercetătorilor National Physical Laboratory din cadrul Universităţii West London, care au creat o figurină cu înălţimea de 0.01mm.

mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *