Igor Dodon anunţă: Am semnat prima iniţiativă legislativă în calitate de preşedinte! Iată ce vizează

Igor Dodon a anunţat miercuri, 28 decembrie, că a semnat prima sa iniţiativă legislativă în calitate de presedinte al Republicii Moldova – inițiativa legislativă “cu privire la anularea Legii ce presupune trecerea pe umerii cetățenilor a rambursării miliardelor furate din sistemul financiar-bancar”.

Totodată, şeful statului s-a adresat Parlamentului să includă examinarea inițiativei legislative date, în regim prioritar, pe agenda discuţiilor și să anuleze legea care pune pe seama cetățenilor rambursarea furturilor fără precedent.

“Există multe alte soluții, pe care sunt gata să le discutăm, dar categoric sunt împotrivă să se plătească din contul generațiilor curente și următoare”, a adăugat Igor Dodon.

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook preşedintele şi-a reiterat poziția – miliardele furate “trebuie să fie întoarse de toți cei care au participat la fraudă, au votat pentru, fie au cunoscut acest lucru, dar au preferat să tacă”.

Potrivit şefului statului deoptrivă se fac de vină şi numeroși funcționari de stat, responsabili din cadrul instituțiilor financiar-bancare, cei care urmau să contracareze acest furt, dar nu au mișcat un deget sau au preferat să tăinuiască.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.