Incidentul a avut loc în colonia creştină din oraşul Toba Tek Singh, aflat la 338 de kilometri la sud de Islamabad.

„Locuitorii au fabricat o băutură alcoolică în Ajunul Crăciunului, pe care ulterior au consumat-o. Băutura alcoolică, care s-a dovedit a fi toxică, a cauzat 21 de decese şi a afectat grav alte 50 de persoane”, a declarat Muhammad Nadeem, un oficial de poliţie.

Acesta a mai precizat că cele mai multe decese s-au produs luni seara, iar printre cei decedaţi sunt 19 creştini şi doi musulmani.

Deşi există şi producători legali de băuturi alcoolice în Pakistan, consumul şi vânzarea băuturilor alcoolice este interzisă musulmanilor şi strict reglementată în cazul străinilor şi a minorităţilor religioase. Din acest motiv, persoanele sărace consumă băuturi alcoolice produse artizanal, care pot conţine metanol.