Linkuri accesibilitate

Președintele Igor Dodon a semnat un decret de demitere a ministrului liberal al apărării Anatol Șalaru


Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat un decret de demitere a ministrului liberal al apărării, Anatol Șalaru, cunoscut pentru viziunile sale pro-occidentale, pro-românești și pentru dorința apropierii Republicii Moldova de NATO. Într-o postare pe rețelele sociale, Dodon a explicat că politicile pro-NATO și „unioniste” ale lui Șalaru ar fi pus în pericol statalitatea și neutralitatea Moldovei. Anatol Șalaru își pierduse deja sprijinul partidului său, Liberal, după ce intrase într-un conflict public cu liderul formațiunii, Mihai Ghimpu. Ghimpu i-a reproșat că nu l-a sprijinit în campania electorală prezidențială și că în general nu se implică în viața partidului. Într-o replică la demitere citată de Unimedia, Șalaru a spus astăzi că ea „a fost o colaborare între Ghimpu și Dodon”.

XS
SM
MD
LG