Dodon a fost luat la întrebări în cadrul emisiunii În PROfunzime, unde a declarat că limba vorbită în ţară este cea moldovenească, iar drapelul Uniunii Europene a fost scos legal.

„Drapelul a fost scos încă sâmbătă. Legislaţia RM nu indică expres că pe Preşedinţie trebuie arborate şi alte drapele decât cel al RM. Noi suntem membri CSI, de ce pe Preşedinţie trebuie arborat doar drapelul UE? Nu este obligatoriu să fie arborat pe instituţia prezidenţială”, a spus Dodon, accentuând că liberalii au întors drapelul întrucât nu mai au cu ce să se ocupe.

„Consider că limba vorbita în RM este moldovenească. Asta este poziţia preşedintelui”, a spus Igor Dodon.