Opt lucruri pe care le-a făcut Igor Dodon de la învestirea în funcția de președinte

15747936_10202581203369186_422581925_o

Igor Dodon a fost învestit oficial în funcția de președinte al Republicii Moldova, vineri, 23 decembrie 2016, iar de atunci, Dodon a reușit să realizeze câteva acțiuni care au trezit nemulțumirea unei părți a societății. #Diez a realizat o retrospectivă a acestora, pe care o găsiți mai jos.

#1. A sfinţit Clădirea Preşedinţiei

dodon

#2. A avut o întrevedere în toiul nopții cu viceprim-ministrul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, care nu a putut participa la ceremonia de învestire, din cauza condițiilor meteo.

#3. A schimbat limba de accesare a site-ului președintelui din română în moldovenească. Totodată, a indicat limba moldovenească ca limba sa nativă.

#4. A mers să-și facă cumpărăturile la Piața Centrală, explicându-și gestul prin faptul că, calitatea de președinte nu e un motiv să renunțe la această și alte obișnuințe, care îi permit să fie în contact direct cu cetățenii.

#5. Drapelul Uniunii Europene a fost scos de pe clădirea Președinției Republicii Moldova.

#6. A prezentat structura nouă a aparatului președintelui, redenumind funcția de „consilier pentru politică externă și integrare europeană”, prin omiterea „integrării europene”.

#7. Ion Cebanu, purtătorul de cuvânt al președintelui, a anunțat că aparatul președintelui va avea ședinte zilnice, unde va avea loc prezentarea priorităților pentru săptămână curentă.

#8. Totodată, Cebanu a anunțat că șeful statului a dat asigurări că în viitorul apropiat clădirea Președinției va fi reparată, iar acest lucru se va realiza din surse externe, fără a pune cheltuielile respective pe seama bugetului de stat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente